Viața prin ochi de artist
Apărem pe lume fără ca noi să cerem asta și încă de la început suntem aruncați în tumultul vieții oarecum fără vrerea noastră. Într-adevăr, e puțin cam ciudat să privim astfel lucrurile, dar e foarte adevărat. Apoi, încercăm din răsputeri să descoperim care ne e menirea luptând și sacrificând multe în anevoiosul drum al împlinirii. Uneori ne surprindem atât de concentrați pe ceea ce facem încât realizăm cu mâhnire că timpul totuși trece și nu ne va fi mereu prieten. Atunci decidem că vrem să trăim, că vrem să ne detașăm puțin de tot, ba chiar să uităm de noi o vreme… Dar oare cum să facem asta? Nimic mai simplu. Acea oază de liniște și pace după care tânjim la tot pasul în drumul nostru, acel moment de respiro, acea căutare a frumosului vieții și a sinelui, toate își au răspunsul în acel ceva unic, neprețuit și magic numit simplu artă.
Arta este, neîndoielnic, un dar din partea vieții și a naturii pentru noi toți, iar în cazul artiștilor, ea constituie rațiunea lor de a trăi, puterea de a se exprima într-un mod unic. Totul e să căutăm arta, iar practicând-o să îi permitem să ne vindece fizic, psihic și spiritual. Evident, total depende exclusiv de noi și de alegerile noastre…
Arta dintr-o perspectivă psihologică
La fel ca toate lucrurile pe care oamenii le înfăptuiesc în decursul existenței lor și arta are, evident, un substrat psihologic. Nimic nou, dar aprofundat acest subiect poate resulta foarte interesant. Așadar, din punct de vedere psihologic, toți suntem înzestrați cu procese psihice senzoriale, superioare și reglatorii precum senzațiile, percepțiile, reprezentările, gândirea, memoria, imaginația, atenția, motivația, afectivitatea, voința și limbajul. Deasemenea, cu toții posedăm un tip de personalitate, cu tot ce implică aceasta, și anume temperament, aptitudini, caracter, creativitate și inteligență. Toți le avem, dar nu în egală măsură, ci în diferite grade fiecare, ce până la urmă dau date despre cine suntem fiecare, ne caracterizează, ne definesc și ne fac să fim ceea ce suntem. La artiști e o diferență: total are profunzime. Dacă restul lumii percepe viața ca atare, ca fiind alcătuită din lucruri și întâmplări comune, și nu mai caută să înțeleagă, ori să schimbe ceva, cei orientați spre sfera artelor își doresc și sunt capabili să găsească spectaculosul în ceea ce alții ar numi ,,nimic’’, strălucirea în simplitate și ordinar, având puterea de a trece cu mult de firescul lucrurilor.
Viața filtrată prin ochii artistului
Deținând o sensibilitate aparte, specifică de altfel, față de tot ce înseamnă viață și natură, artistul e omul captivat în permanență de senzațiile externe, cu preponderență vizuale. În cazul său sinestesia e comună, acest lucru însemnând că atunci când un stimul exterior acționează asupra unui receptor interior, el poate produce și o senzație caracteristică unui alt analizator. Spre a exemplifica, atunci când artistul privește o compoziție în care dominanta cromatică e rece ori caldă, spre creier nu pleacă doar o informație a cărei rezultat e o senzație vizuală, ci și una termică, ori în alte cazuri auditivă – dacă e vorba de un peisaj cu multe păsări, de exemplu, tactilă – dacă un veșmânt e atât de bine reprezentat încât îi deducem textura, olfactivă – atunci când sunt reprezentate flori al căror parfum îl intuim din experiență, ori gustativă – când sunt reprezentate fructe într-o manieră realistă sau suprarealistă, atât de specifică pictorilor olandezi, precum Jan Vermeer Van Delft. La artist cunoașterea lumii nu are loc doar în mod direct, prin intermediul organulo de simț provocatoare de senzații și percepții, ci și indirect, mai lesne decât la restul lumii, prin imagini, cuvinte și simboluri – uneltele artistului.
Opera – motiv existențial
Prin reprezentare, ca proces psihic senzorial, artistul prelucrează și reproduce însușirile caracteristice ale obiectelor și fenomenelor ce acționează ori au acționat cândva asupra organulo sale de simț. Reprezentarea e rodul trecerii senzațiilor și percepțiilor prin filtrul memoriei și al imaginației și poate fi, deopotrivă, artistică, literară, ori de altă natură. Aceste reprezentări au însă și particularități bine definite, precum un conținut informațional, transpus într-o imagine mentală cu o formă ideal subiectivă. Neîndoielnic, întotdeauna în creație memoria joacă un rol crucial. Atunci când creatorul percepe un motiv interesant, dar nu îl poate reprezenta imediat, recuge la analiză și memorare, trecând prein cele trei faze, de întipărire, retenție și reactualizare a informației păstrate. Din nou, importă în egală măsură memoria vizuală, auditivă, kinestezică și nu în cele din urmă memoria afectivă, legată de toate procesele psihice.
Pe nemărginitul tărâm al imaginației 
Imaginația, procesul cognitiv complex specific omului, permite elaborarea mintală, ce apoi se materializează pe hârtie ori pânză, a unor imagini redate pe baza transformării propriei experiențe. Imaginația lărgește câmpul cunoașterii umane prin nemărginirea ei, poate face legătura între trecut-prezent-viitor și interacționează permanent cu celelalte procese psihice. În funcție de implicarea activă sau neactivă a acesteia în actele imaginative, este fie voluntară ori reproductivă, fie, în cazul visului, involuntară.
Imaginația creatoare dezvoltată de artiști e o formă superioră a imaginației, ce presupune o prelucrare complexă a experienței anteriore. Opere pot fi create și prin recurgere la visul de perspectivă, care anticipă, în plan imaginativ, evenimente viitoare sau prin intermediul reveriei, ce facilitează trăirea în plan imaginar a unei dorințe.
Dar cea mai puternică armă a creatorului, imaginația, este totodată nivelul cel mai înalt al creativității. E unealta indispensabilă în elaborarea unor imagini noi pe baza cunoașterii și experienței personale. Artistul posedă, în general, mai multe abilități mai dezvoltate, dar comunică cel mai bine printr-un limbaj intern exteriorizat în operă – motivul existenței sale. La nivelul psihicului, conștientul, subconștientul, cât și inconștientul, cu tot ce presupun aceste componente, se oglindesc la tot pasul în operă, sub diferite forme și compoziții. Nu e de mirare deci că persoanelor cu diferite probleme ( de sănătate, ori interumane), cât și copiilor cărora le e greu să-și exprime sentimentale, le este recomandat de către psiholog, ori art-terapeut să se descarce desenând. E adevărat, de cele mai multe ori, arta scoate la iveală lucruri pe care nu le știm despre noi.
Ca o stare de conștiență modificată, visul constituie adesea o temă predilectă în munca unui artist. De pildă, pictorul Vincent Van Gogh mărturisea că ceea ce visează noaptea, ziua pune pe pânză. Astfel s-au născut multe dintre capodoperele semnate de acesta. Și ce temă poate fi mai atractivă pentru un artist decât cea a visului, când într-o astfel de lume, idealizată și proprie creatorului, nu există bariere? Recurgerea la visare permite exteriorizarea unor dorințe, aspirații, ori gânduri ascunse și permite crearea unor lumi de neatins în afara visului, în care nu există imposibilul, iar supranaturalul prinde viață. Referitor la afectivitatea creatorului, aceasta este modalitatea concretă de exteriorizare a sentimentelor și trăirilor proprii, ea reprezintă un limbaj indirect, mijlocit de operă. Rolul determinant aici un îl are atât obiectul ori simbolul reprezentat, cât valoarea și semnificația ce o comportă pentru creator. Și afectivitatea interacționează permanent cu celelalte procese psihice, care generează un anumit tip de trăire. 
Emoțiile sunt cele care stimulează și impulsionează artistul spre miraculosul act al creației. Ele sunt cele care organizează sau dezorganizează conduita umană, pentru că există emoții care ne determină și altele care ne împiedică să ducem ceva la îndeplinire. De aceea, acest gen de procese afective îndeplinesc un rol major în menținerea energetică a unor activități, în acest caz artistice. Creativitatea, un gen de activitate complexă, este definită prin produsul actului creator și calitățile personalității creatoare – aptitudinile, însușirile sale particulare. Parcurgând cele cinci niveluri ale creativității, deducem că în funcție de nivel, ele sunt prezente la toți oamenii, însă treptele superiore aparțin, încă o dată, artiștilor. Astfel, creația productivă e întâlnită la copiii mici. Creația expresivă e deținută de toată lumea, iar cea inventivă oferă capacitatea de reorganizare a componentelor dintr-un întreg într-un alt întreg. Pe când creația inovatoare aduce o schimbare semnificativă a principiilor într-un domeniu, iar creația emergentă reprezintă nivelul cel mai înalt și cel mai valoros al creativității, manifestat în artă.
Evoluția creatorului pornește așadar de la valoarea sa intrinsecă vizibilă prin aptitudini, care sunt valorificate spre a-și consolida talentul. De aici totul evoluează spre o exploatare temeinică a creativității și în cazuri alese e atins nivelul superior, creatorul dobândind statutul de geniu. E fascinant ce se poate zămisli cu puterea imaginației. E nemaipomenită viața văzută prin ochi de artist și e totodată un îndemn pentru cei ce îi privesc lucrările să găsească la tot pasul puterea de a privi altfel lumea: cu admirație și respect. Oricum, rămân neelucidate tainele creației artiștilor în general și al geniilor în special. Nimeni și nimic un poate pătrunde în labirintul psihicului lor. Singurele care mai pot face lumină în acest mister, care ne pot face să încercăm măcar să înțelegem profunzimea minții creatoare, sunt operele…
Cosmina Marcela OLTEAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu