INTERVIU

COSMINA MARCELA OLTEAN – ION N. OPREA        

Pentru început spune-ne ceva despre tine.

Mă numesc Cosmina Marcela Oltean, m-am născut în municipiul Toplița, la 24 octombrie 1992, apoi, de la vârsta de 3 ani, m-am mutat împreună cu părinții în localitatea Gălăuțaș, unde am urmat între 1999-2007 studiile primare la Școala Generală ,,Dumitru Gafton’’. Între 2007-2011 am studiat la Liceul ,,Miron Cristea’’ din Subcetate și, în paralel, am urmat Școala Populară de Arte din Toplița.

Când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru artă?

Mi se adresează des această întrebare și mereu răspunsul meu este același: este greu de spus cu exactitate, cred că a fost în momentul în care am pus prima dată mâna pe un creion. Dar un lucru știu sigur: am început să desenez dinainte de a învăța să scriu.

Cum ai încercat să-ți dezvolți în timp talentul?

Personal, niciodată nu am considerat că aș poseda un talent nemaipomenit și nici acum un cred asta. Mult timp am negat că îmi face plăcere să fac artă, căci eu niciodată nu am desenat sau pictat privind actul ca o modalitate de relaxare, cum am auzit că afirmă unii. Era o activitate care mă consuma întrucât repetam la nesfârșit marea greșeală a începătorului: aceea de a încerca să copiez cât mai fidel realitatea, obiectiv care era greu de atins pentru nivelul meu de atunci. Mă supăram și renunțam, apoi o luam de la capăt. Când am realizat singură că pentru a evolua e nevoie de mult exercițiu, m-am mai liniștit, am început să fiu mai îngăduitoare cu mine însămi și am observat că, în timp, am trecut de la un nivel spre următorul.

Cum a fost experiența de licean?

După gimnaziu, am dat admitere la Liceul de Artă din Târgu-Mureș, unde am intrat cu medie bună, însă experiența a fost scurtă, căci nu am făcut față dezrădăcinarii timpurii, iar dorul de casă a învins. Am plecat fără să privesc în urmă, îndreptându-mă spre Liceul din Subcetate (specialitatea Matematică-Informatică), decizie pe care nu o regret pentru că azi cred că acolo era locul meu. Deși mi-am găsit greu locul și acolo, tot arta m-a salvat. M-am înscris la Școala de Arte, am început să particip la numeroase concursuri școlare, județene și naționale, la îndrumarea d-nei profesoare Doina Dobreanu, concursuri la care rezultatele au început să fie din ce în ce mai bune, iar în timp lista de premii a devenit tot mai lungă. Am organizat expoziții la liceu și în curând toți mă considerau drept ,,artista liceului’’. Mi-am descoperit atunci și pasiunea pentru poezie. Așa au fost anii mei de liceu: studiu, artă… și nu am dus dorul altor modalități de distracție asemeni colegilor, cărora le era greu să înțeleagă asta.

Ce a urmat?

Multă agitație, căci urma Bacalaureatul. Apoi am depus dosar la Școala Postliceală Sanitară din Toplița și am plecat la Cluj-Napoca, să susțin examenul de admitere la Universitatea de Artă și Design. Am trecut cu bine examenele, dar faptul că nu am câștigat un loc la buget m-a împiedicat să rămân, căci ,,arta e un lux’’ și nu e deloc o exagerare. M-am întors la Toplița și am început cursurile Școlii Postliceale Sanitare. La fel, nu eram convinsă la început că mi se potrivește, dar timpul m-a contrazis. Am terminat primul an având cea mai mare medie din clasă și am descoperit că mă descurc cu partea de medicină ce-i revine unui asistent, ba mai mult, că am aptitudinile necesare unui bun asistent medical. Dar chiar și-așa simțeam că-mi lipsește ceva esențial pentru a găsi liniște sufletească și împlinire. În căutarea artei, m-am înscris la un curs de Design Interior, desfășurat de către Institutul EUROCOR din București, curs pe care l-am urmat cu drag și în urma căruia am câștigat un certificat oficial de decorator de interioare. La Casa de Cultură a municipiului Toplița m-am oferit voluntară, în ideea de a fi cât mai aproape de tot ceea ce înseamnă cultură. Acolo am predat copiilor pentru scurt timp Design vestimentar. Am început să împletesc școala cu activități culturale: lansări de carte, vizionări de spectacole de teatru… Dar cel mai mult îmi doream o expoziție la Casa de Cultură. Nu credeam că dorința se va împlini înzecit.

Cum s-a întâmplat asta?

Într-un mod neașteptat. De fapt, de aici începe tot ce contează cu adevărat pentru mine: ascensiunea în activitatea mea artistică. Ideea e că mereu am făcut artă indiferent de situație și de alegerile mele, niciodată un am renunțat. Viața mereu m-a făcut să mă întorc pe drumul artei, pentru că o căutam în toate lucrurile. Am avut mult timp greșita concepție că un om care nu și-a dedicat tot timpul posibil studiind numai artă, dar face artă în felul lui, nu merită să se numească artist. Mă regăseam în această categorie, dar am auzit și multe povești de viață a unor artiști adevărați, cu un talent pur, dar necizelat de vreo școală în domeniu, care susțineau că arta i-a scos din impas în perioade mai grele ale vieții. Așa am înțeles puterea miraculoasă a artei. Povestea mea începe astfel: o prietenă, membră în Asociația Literară ,,Buna Vestire’’, din Miercurea-Ciuc, m-a invitat la o lansare de carte la Toplița a poetului  Ionel Simota, președintele asociației. Îi trimisesem anterior câteva poezii poetului Ionel Simota,după ce în liceu participasem la primul meu concurs de poezie și la care am obținut premiul I. Domnia sa a considerat „bune” poeziile mele și m-a încurajat săcontinui. Lansarea a fost momentul în care am avut bucuria de a face cunoștință cu poetul Ionel Simota, cu scriitorul și jurnalistul Ștefan Danciu și cu epigramistul Gheorghe Filip. Dl. Simota m-a invitat să iau parte la ședințele de cenaclu, la Miercurea-Ciuc, ceea ce am și făcut.

Și în ce mod a influențat activitatea din cadrul cenaclului ascensiunea ta artistică?

Când i-am mărturisit domnului Ionel Simota că ,,sunt mai bună la desen decât la poezie’’, mi-a cerut mapa cu lucrări. Văzându-le, domnul Danciu a spus ,,ar trebui să organizăm o expoziție’’. Au fost cu toții de acord. Eu m-am pus serios pe lucru și pe 4 decembrie 2012 am avut prima expoziție, la Cercul Militar din Miercurea-Ciuc, după care au urmat altele, în aceeași locație, dar și la Subcetate, Toplița, Cluj-Napoca și Ciucea, locuri unde, spre surprinderea mea, au fost foarte apreciate. Între timp am devenit membră a cenaclului, iar luna aceasta îmlinesc deja 1 an de la înscriere. Am început colaborări cu reviste precum ,,Cetatea Culturală”- Cluj, ,,Gând Românesc”- Alba Iulia, ,,Vatra Veche”- Tg.Mureș, reviste care mi-au publicat ilustrațiile, iar desenele mele au apărut și în cărți precum ,,Lumina din fereastra școlii” a d-nei profesoare Doina Dobreanu (2013) și ,,Fiicele bătrânului an”(2013)- carte de colorat pentru copii cu poezii de Viorica Urzică, ilustrată integral cu desenele mele. Totodată am mai primit și alte oferte, de pildă aceea de a scoate, în viitor, un album cu ilustrațiile mele.

                                              

Cum a fost primită arta ta de public și ce critici ai primit?

A fost primită foarte bine. Într-o expoziție de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, un domn a rămas uimit când m-a văzut, pentru că îmi văzuse lucrările înainte și mi-a spus că se aștepta ca autoarea lor să fie o doamnă de cel puțin 40 de ani, cu experiență de viață, căci în ele se găsește ,,multă filozofie și materializarea unor gânduri profunde’’. Am fost plăcut surprinsă să aud asta.

Ce alte ocupații mai ai?

Ei bine, un lucru știu sigur acum: am îndeletniciri dintre cele mai diverse, astfel încât nu mai am timp liber aproape deloc. Mă mir când aud tinerii care spun că se plictisesc. Pe lângă partea artistică, ce include poezia, desenul și designul interior, mă ocup, firește, de ceea ce presupune școala de asistenți medicali, iar de curând am început și un curs de prim ajutor, la care particip cu drag și în urma căruia voi avea mai multe beneficii, printre care posibilitatea de a practica în cadrul serviciului de ambulanță cu tot ce presupune acest lucru. Dar printre ocupațiile mele se numără, nu în ultimul rând, jurnalismul. Scriu articole de presă pentru cotidianul nostru ,,Informația Harghitei’’, datorită încurajărilor d-lui Danciu și buna voinței a d-lui redactor-șef Mihail Groza, cărora doresc să le mulțumesc pe această cale. Îmi place să caut subiecte și povești demne de a deveni subiectul unui nou articol. Am deja 1 an de când mi-au publicat primul articol și simt cum crește pasiunea mea pentru jurnalism.

Ce îți mai dorești?

Ca orice tânăr, noi oportunități de a realiza lucruri frumoase, doar că eu îmi doresc asta mai mult ca oricine. Vreau să duc tot ceea ce am început cât mai departe, vreau să pot face cât mai multe în artă și jurnalism. Îmi doresc să fac lucruri remarcabile prin care să înving timpul și prin care să trăiesc veșnic- asta e marea mea problemă și pentru asta lupt zilnic, e gândul cu care mă trezesc și cu care adorm. Este normal să fie așa, cred eu, căci în minte îmi răsună mereu o afirmație înțeleaptă: ,,nu visa lucruri mărunte pentru că ele nu au puterea să miște inimile oamenilor.’’          (Goethe)

Ar mai fi multe de spus în jurul fiecărui subiect în parte... Vă mulțumesc foarte mult pentru această ocazie unică. Pentru mine înseamnă mult!

 

Ion N. OPREA