DESPRE CARTE...
“Citește! Numai citind mereu creierul tău va deveni un
laborator nesfârșit de idei și de imagini. ” (Mihai Eminescu)
Cartea apare din dorința scriitorului de a
dăinui în timp și de a-și imortaliza gândurile în imaculatele ei pagini. Prin
carte scriitorul intră în luptă cu Timpul și în funcție de carte și de
învățătura pe care o posedă, autorul va câștiga lupta ori va fi uitat, dar
indiferent de rezultat, rodul muncii sale, cartea, va continua să-i poarte
numele asemeni unui moștenitor, iar autorul va trăi prin ea pentru eternitate.
Cartea- posesoare de cunoaștere și
înțelepciune...
Cartea nu este nici pe departe un simplu
obiect, ori dacă o privim astfel atunci cu siguranța este obictul cel mai demn
de atenția si admirația noastră. Cartea este materializarea procesului de
gândire, a meditației, a problemelor puse și a răspunsurilor acestora. Cartea
este un obiect cu valențe educative și servește ca mijloc de informare.
Constituie cea mai de preț comoară a omului și este cu atât mai valoroasă cu
cât aceasta posedă cunoșterea și înțelepciunea unori gânditori, care s-au
născut cu darul de a transmite prin cuvinte simțiri, gânduri, probleme
fundamentale ale existenței.
Valorificând o carte orizontul nostru se
lărgește, noi uși se deschid, noi oportunități apar și toate acestea contribuie
ca un tot la zidirea noastră ca ființe umane, întrucât acest obiect sacru,
cartea, reprezinta piatra de temelie în conturarea personalității. Aceasta reprezintă
o concretizare material a unor frământări interioare de care scriitorul nu
poate scăpa decât scriind, căci a scrie este
echivalent cu a vorbi, iar el,
scriitorul, simte nevoia în permanență de a-și așterne pe o hârtie gândurile și
de a I le impărtăși celui mai bun prieten, cititorul.
Existența cărții se datorează în mare parte
tiparului, cu ajutorul căruia se multiplică informația grafică înmagazinată. Recurgerea la acest gen de multiplicare se
mai poate numi și “scrierea artificial, care o înlocuiește definitive, mai ales
în zilele noastre, pe cea antică, manuscrisul.
Curiozități legate de carte :
v Prima carte tipărită în limba română
este “Catehismul luteran”, din care nu s-a mai păstrat niciun exemplar.
v Cea mai mare carte din lume a fost creată
în Franța, are 34 de pagini, cântărește 200 kg, iar dimensiunile sale sunt de
3x4 m.
v Cea mai mică carte a fost tipărită în
Scoția și măsoară 1x1 mm.
ILUSTRAȚIA DE CARTE
“Ilustrația de carte nu este, probabil, ceva absolut necesar vieții omului,
dar ea aduce o plăcere nesfârșită și e atât de intim ingemănată cu cealaltă
artă absolut necesară vieții, literatura, încât ar trebui să rămână unul din
cele mai prețisoase lucruri la care să aspire creativitatea omului rațional.” (William Morris – susținător și stimulator theoretic
și practic al ilustrației de carte).
Ilustrația de
carte este o artă aplicată, o formă de comentariu plastic, un gen de limită
între literatură și plastic.
Ilustrația este o
imagine desenată sau fotografică, destinată să explice sau să completeze un
text, prin care se prezintă tipuri sau moment esențiale ale unui text literar
și are, uneori, un rol ornamental, întrucât apare alături de text în condiții
tipografice asemănătoare cu acesta.
“Un
tablou e întotdeauna produsul imaginației, iar pictorul se adresează
întotdeauna imaginației celorlalți.” (Andre Masson)
Două dintre
rolurile ilustrației într-o carte sunt, pe de o parte de a prezenta pasaje din
text, cu scopul de a sublinia anumite aspect, iar pe de altă parte de a
reprezenta o prelungire sau o completare a textului.
“ARTA trebuie să dea eternitate imaginației noastre” (Paul Cezanne), nu face
altceva decât să amplifice și să îmbogățească viața sufletească a omului, iar
prin artă se poate exprima orice căci “nu există nimic pe lume care să nu poată fi
exprimat de către Artă... ” (Oscar Wilde)
“Arta
întoarce spatele vieții practice… , ea e o activitate de lux, specifică, în
care spiritul se dăruiește cu totul geniului de a construi…. ” (Delacroix), căci “forma
relatează, culoarea ne bucură; forma e textul, culoarea melodia.”
(Canaletto)
Ilustrația- o
imagine ,,povestită’’…
Ilustrația, fiind o punte de legătură între literatură și
desen, creează o ambianță proprie meditației și oferă posibilitatea
privitorului de a-i da nenumărate interpretări. Se distinge de celelalte ramuri
ale desenului prin anatomie, întrucât nu se cere respectarea unor reguli
stricte precum în portretistică, de exemplu. Ilustratorul beneficiază deci
de o oarecare libertate, întrucât aceeași poezie sau fragment de text
pot fi illustrate în mai multe moduri, surprinzând de fiecare dată alt motiv
sau altă temă ca obiect principal și poate face acest lucru în modul său
propriu de a percepe o imagine
“povestită”.
Pot fi numite ilustrații unele tablouri cu
subiect literar, dar și secvențe de imagini bazate pe o operă literară: “Nu se știe ce va fi tabloul, dar el e deja
acolo. Pictorul nu-l zămislește pe pânză: el înlătură pe rând vălurile ce-l
acopereau.” (Theodore Rousseau)
Etapele ilustrației
Se începe cu studierea textului, a
materialului de ilustrat, urmează documentarea, cunoașterea autorului și a operei
acestuia. Apoi artistul caută
puncte comune între viziunea proprie și cea a autorului ilustrat, ca mai apoi
acesta sa își adapteze propriile creații la conținutul textului. În final
artistul întocmește o serie de ilustrații din care o va allege pe cea mai
reprezentativă.
Regula de bază a
ilustrației de carte este ca aceasta din urmă să fuzioneze cu textul.
COSMINA MARCELA
OLTEAN
( text și
ilustrații )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu