“Ipostaze lirice” din Harghita
la Cluj
Vineri, 25 ianuarie 2013, ora 13.00, a avut loc la etajul 1 al
Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” a municipiului
Cluj-Napoca, varnisajul primei expoziții de grafică organizate la Cluj a tinerei artiste
harghitene Cosmina Marcela OLTEAN.
Expoziția intitulată “Ipostaze
lirice” a fost organizată de Casa de Cultură a municipiului în parteneriat cu
Consiliul local, Primăria municipală și Biblioteca Centrală Universitară. Au fost expuse un număr de 47 de lucrări,
format 25 X 35, realizate pe hârtie cartonată, fond brun, conturat cu vopsea
albă (tempera).
În deschidere a vorbit Dl.
Dan BRUDAȘCU, directorul Casei de Cultură, care și-a exprimat admirația față de
lucrările expuse, spunând că ”sunt realizate cu o deosebită,
sensibilitate
și cu un simț plastic aparte”. S-a vorbit mult pe marginea
tehnicii și a manierei originale în care au fost realizate ilustrațiile.
În continuare a luat cuvântul Dl.
Adrian COROJAN, coordonatorul expozițiilor de artă plastică din cadrul Casei de
Cultură, care a mărturisit că deși are o vastă experiență în artă și a întâlnit
multe moduri de exprimare plastică de-a lungul timpului, lucrările de față au
reușit să-i ajungă la suflet și să-l sensibilizeze prin gingășia, calmul,
căldura, dar și maturitatea pe care le degajă. Dl. Corojan a mai subliniat
faptul că autoarea are o mână bine formată și că această grafică nouă, modernă se
abate cu succes de la clasicul negru pe alb la alb pe … brun, și că acest fapt
te duce cu gândul la negativul fotografic.
Conducerea Casei de Cultură și-a
exprimat dorința de a începe o colaborare cu autoarea, care a primit deja noi
oferte: de a ilustra o nouă carte pentru copii și de a mai organiza o serie de
expoziții inspirate de opera lui Octavian GOGA, începând cu luna martie, cuprinzând
orașe precum Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca și Brașov.
La final, autoarea a luat
cuvântul doar pentru a-și exprima recunoștința față de cei cărora le datorează
aceste realizări, așadar mulțumiri unor personalități din Miercurea Ciuc: Poetului
Ionel SIMOTA, D-lor Ștefan DANCIU, Gigi FILIP, iar din Cluj: D-lor
Adrian COROJAN, Dan BRUDAȘCU,
Doamnei Diana CHEȚAN (referent cultural) și tuturor susținătorilor
pentru încredere și sprijin.
Expoziția va rămâne deschisă până în data de 15 februarie 2013, de luni
până vineri, între orele 8.00-20.00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu