marți, 26 august 2014


Expoziţia de grafică

 „Ipostaze lirice”


24 ianuarie 2013,7:00 am | Articol scris in CULTURA

Vineri, 25 ianuarie a.c., la ora 13.00, Casa de Cultură a municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga”, organizează la B.C.U. , etaj 1, vernisajul expoziţiei de grafică intitulate “Ipostaze lirice” a tinerei artiste harghitene Cosmina Marcela OLTEAN. Autoarea, absolventă a “Institutului Eurocor”, Bucureşti, s-a remarcat în ultima perioadă la o serie de concursuri şi festivaluri naţionale cu ilustraţii la creaţia lirică a lui Mihai EMINESCU, Octavian GOGA, Lucian BLAGA, manifestări la care a obţinut premii şi distincţii, ca semn al aprecierii talentului său plastic.

Reproduceri după lucrările sale au apărut în publicaţii ca “Lyceum” şi “Informaţia Harghitei”, precum şi în revista “Cetatea Culturală” sau într-o carte de colorat pentru copii, intitulată “Fiicele bătrînului an”, lucrare semnată alături de Viorica URZICĂ (versuri).

Începînd din anul 2009, tînăra plasticiană harghiteană este prezentă la o serie de expoziţii de pictură şi grafică din Subcetate, Miercurea Ciuc, Topliţa, Alba Iulia şi Cluj-Napoca.

Expoziţia de faţă prezintă circa 45 de lucrări realizate cu o deosebită sensibilitate şi cu un simţ plastic aparte. Pe marginea lucrărilor expuse va vorbi prof. Adrian COROJAN, coordonatorul expoziţiilor de artă plastică în cadrul Casei de Cultură a municipiului Cluj-Napoca. Organizatorii invită pe toţi iubitorii de artă plastică din municipiu să participe la vernisaj.

Expoziţia va rămîne deschisă în perioada 25 ianuarie – 15 februarie a.c., putînd fi vizitată între orele  

8 – 20, de luni pînă vineri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu