vineri, 17 mai 2024

World Press Photo – Poveștile vizuale ale ediției 2024


World Press Photo documentează istoria recentă și oferă în fiecare an imaginea de ansamblu asupra realității globale, țintind de fiecare dată în punctele cele mai nevralgice. Prin intermediul unor fotografii-document cu valențe artistice, ne sunt prezentate scene de mare impact vizual și emoțional, care ilustrează obiectiv tragismul, disperarea, pierderea, durerea, dar și perseverența și curajul. La cea mai recentă ediție a competiției s-au înscris peste 3.800 de fotografi din 130 de țări, cu mai mult de 61.000 de cadre.


A 67-a ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo este în desfășurare la Amsterdam, dar și în alte capitale, în cadrul turneului mondial. Se poate vedea și la noi în perioada 18 mai - 7 iunie, în Piața Universității din București.

18 mai a fost data la care se anunțau câștigătorii globali ai celei mai prestigioase competiții de fotojurnalism, cea care ne îndreaptă de fiecare dată atenția către poveștile momentului, cele care contează acum. O imagine nu minte, astfel aceste fotografii invită privitorul să descopere latura reală a problemelor actuale, latură care de multe ori e distorsionată sau neglijată de canalele media în cadrul știrilor de zi cu zi.

Cele 146 de fotografii selectate pentru expoziția World Press Photo 2024 au ca teme centrale războiul din Gaza și Ucraina, migrația, familia și sănătatea mintală, schimbările climatice, demonstrând importanța fotografiei jurnalistice ca unealtă a informării, conștientizării și ancorării în ceea ce se întâmplă în lume. Conceptul de realitate variază în forme și semnificații, căci realitatea momentului e alta pentru fiecare regiune de pe glob. Auzim povești din realități multiple ce se desfășoară simultan, față de care ne putem poziționa doar ca observatori de la distanță, motiv pentru care de cele mai multe ori nu le înțelegem în profunzime. Fotojurnalismul aduce claritate prin impact și emoție.

Istoria World Press Photo se scrie din 1955 încoace, oferindu-ne acces la cele mai importante momente din istoria recentă prin intermediul imaginii. Arhiva tuturor fotografiilor selectate de la început până în prezent se poate consulta aici, https://www.worldpressphoto.org/collection/photo-contest

Pentru fiecare ediție se tipărește și un catalog disponibil în engleză, olandeză, franceză, germană, italiană și spaniolă.

4 dintre cele mai bune fotografii din 2024

Fotografia Anului „A Palestinian Woman Embraces the Body of Her Niece” îi aparține lui Mohammed Salem, colaborator al Agenției de presă Reuters. Fotograful își descrie imaginea ca un „moment puternic și trist care rezumă sensul mai larg al ceea ce se întâmpla în Fâșia Gaza”. A surprins-o pe Inas ghemuită, îmbrățișându-și nepoata moartă, în vârstă de doar 5 ani, la morga Spitalului Nasser, unde locuitorii își căutau rudele dispărute.

Comentariul juriului:

Juriul a fost profund mișcat de modul în care această imagine evocă o reflecție emoțională în fiecare privitor. Compus cu grijă și respect, oferă în același timp o privire metaforică și literală a pierderii de neimaginat. Amplasat într-un cadru medical îndepărtat geografic, rezonează la nivel global, îndemnându-ne să ne confruntăm cu desensibilizarea consecințelor conflictului uman. Imaginea are mai multe straturi, reprezentând pierderea unui copil, lupta poporului palestinian și cele 31.000 de morți în Palestina. Simbol al impactului conflictului, imaginea face o declarație despre inutilitatea tuturor războaielor.”

Juriul a recunoscut că acest fotograf a fost premiat pentru același subiect în urmă cu aproape un deceniu, subliniind lupta continuă pentru recunoașterea unei probleme atât de presante. Conflictul are deja o istorie de 75 de ani.

Premiul pentru Povestea anului a fost câștigat de Lee-Ann Olwage pentru „Valim-Babena” care spune povestea unui bunic suferind de demență, care se pregătește să meargă la biserică împreună cu nepoțica. Fotografia atrage atenția asupra răspândirii acestei boli la nivel global. Povestea ilustrează principiul malgaș al valim-babena, adică datoria copiilor de a-și ajuta părinții.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 55 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de demență, mai mult de 60% dintre cei care trăiesc în țări cu venituri mici și medii. În Madagascar, OMS estimează că aproximativ 40.000 de oameni trăiesc cu Alzheimer. Lipsa de conștientizare a publicului în legătură cu demența înseamnă că persoanele care prezintă simptome de pierdere a memoriei sunt adesea stigmatizate. Mulți consideră că simptomele sunt semne de vrăjitorie, posesie demonică sau „nebunie”.

O altă fotografie premiată este “The Two Walls”, a lui Alejandro Cegarra, care surprinde un emigrant care merge deasupra unui tren de marfă cunoscut ca „Fiara” în Piedras Negras, Mexic. Emigranții recurg adesea la trenuri de marfă pentru a ajunge la frontiera Statelor Unite. Astfel mii de mexicani au murit sau au rămas mutilați, căzând pe calea ferată. Acesta însă nu e sigurul pericol la care ei se expun.

“War Is Personal”, de Julia Kochetova, atrage atenția asupra situației din Ucraina și ne invită să ne imaginăm ce se simte atunci când războiul devine realitatea ta zilnică.


Toate fotografiile câștigătoare și poveștile lor se pot vedea aici - https://www.worldpressphoto.org/collection/photocontest/2024/winners

Expoziția World Press Photo ajunge în România al 13-lea an consecutiv prin implicarea Fundației Eidos, cu sprijinnul Ministerului Culturii și organizată în cadrul programului „Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană". Vizitatorii beneficiază și de un audio-tur gratuit, realizat în parteneriat cu aplicația Smartify, prin care vizitatorii pot asculta povestea fiecărei fotografii câștigătoare.



Cosmina Marcela OLTEAN

Informații și fotografii - worldpressphoto.org ; eidosfoundation.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu