Solstițiul de vară între lumină, timp și zgomotul lumii. Repere artistice contemporane

În fiecare an, în jurul datei de 21 iunie, emisfera nordică traversează momentul solstițiului de vară – cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte din an. Din perspectivă astronomică, fenomenul marchează punctul în care Soarele atinge cea mai mare înălțime aparentă pe cer. Din perspectivă culturală, însă, solstițiul a reprezentat de-a lungul istoriei mult mai mult decât un eveniment calendaristic: un prag temporal, un reper ritualic și o modalitate prin care comunitățile și-au raportat existența la ciclurile cosmice.

Solstițiul de vară oferă ocazia de a reflecta asupra modului în care artiștii contemporani au investigat lumina ca fenomen fizic, perceptiv și cosmic.

În arta contemporană, solstițiul de vară nu apare ca subiect în sine, însă întâlnim numeroase abordări ce au în centru lumina, peisajul, observația sau relația dintre corp și mediu. Artiștii interesați de land art, de fenomene astronomice și de percepția timpului transformă acest moment astronomic într-un cadru de cercetare. Solstițiul devine astfel o experiență ancorată în realitatea fizică a locului și, în același timp, o reflecție asupra modului în care percepem semnalele subtile ale lumii, aflate permanent între ordine și zgomot.

Solstițiul ca instrument de observare

Mișcarea aparentă a Soarelui nu poate fi percepută direct, ci doar prin urmele pe care le lasă asupra mediului: modificarea umbrelor, schimbarea culorii luminii, variația duratei zilei. În acest sens, solstițiul este mai degrabă un fenomen al atenției decât al spectacolului.

Arta contemporană a găsit în această condiție un teren fertil de explorare. Multe dintre lucrările dedicate relației dintre om și cosmos nu urmăresc reprezentarea Soarelui, ci construiesc dispozitive prin care lumina, timpul și spațiul devin perceptibile. Aceste opere funcționează asemenea unor instrumente de măsurare sensibile, capabile să transforme fenomene naturale în experiențe estetice.

Nancy Holt și arhitectura luminii

Una dintre cele mai importante lucrări dedicate explicit solstițiului este Sun Tunnels (1973–1976), realizată de artista americană Nancy Holt în deșertul Great Basin din Utah.

Lucrarea este compusă din patru cilindri monumentali de beton orientați astfel încât să încadreze răsăritul și apusul Soarelui în zilele solstițiilor de vară și de iarnă. Vizitatorul nu privește fenomenul astronomic din exterior, ci este plasat în interiorul unei structuri care îl face vizibil și comprehensibil.

În această lucrare, lumina devine material sculptural. Umbrele și razele solare desenează permanent noi configurații, iar peisajul deșertic se transformă într-un observator astronomic. Holt propune o experiență în care percepția umană funcționează ca instrument de măsurare, iar timpul devine vizibil prin mișcarea luminii.

Pentru discursurile contemporane despre mediu și percepție, Sun Tunnels poate fi interpretată și ca o investigație asupra „zgomotului” ambiental: o încercare de a extrage din multitudinea informațiilor vizuale un semnal precis, generat de mișcarea cosmică.

Olafur Eliasson și cartografierea zilei celei mai lungi

La aproape cincizeci de ani după realizarea lucrării lui Holt, artistul danezo-islandez Olafur Eliasson a propus o abordare diferită prin instalația Long Daylight Pavilion (2025), amplasată în Helsinki.

Instalația transpune în spațiu traiectoria Soarelui din ziua solstițiului de vară. O serie de elemente verticale marchează pozițiile succesive ale astrului pe parcursul celei mai lungi zile din an, transformând un fenomen temporal într-o configurație arhitecturală.

Lucrarea nu reprezintă Soarele, ci datele produse de mișcarea sa. Ea transformă informația astronomică într-un desen tridimensional, făcând perceptibil ceea ce în mod normal rămâne abstract. În acest sens, proiectul lui Eliasson poate fi înțeles ca o vizualizare a unui semnal natural, o traducere a timpului în spațiu și a luminii în formă.

Charles Ross: arhitectura cerului

Dacă Holt lucrează cu alinierea solară, iar Eliasson cu traseul luminii, Charles Ross explorează relația dintre corp și cosmos la o scară mult mai amplă. Proiectul său monumental Star Axis, început în 1971 și aflat încă în dezvoltare în deșertul din New Mexico, este simultan sculptură, observator astronomic și arhitectură.

Toate formele și unghiurile construcției sunt determinate de alinieri între Pământ și stele. Vizitatorul poate parcurge spațiile interioare pentru a experimenta direct rotația planetei, orientarea axei terestre și ciclurile astronomice care se desfășoară pe perioade de mii de ani. Una dintre componentele centrale, Star Tunnel, este aliniată precis cu axa Pământului și face perceptibilă relația dintre observator și cerul polar.

Deși Star Axis nu este dedicată solstițiului de vară, lucrarea împărtășește cu proiectele lui Holt și Eliasson aceeași preocupare fundamentală: transformarea fenomenelor cosmice în experiențe fizice. Ross nu ilustrează universul, ci îl construiește la scară umană.

Imagini pentru proiectul Star Axis: https://www.staraxis.org/ 

Cu mii de ani în urmă: Stonehenge

Cu mult înaintea artei contemporane, monumentul megalitic Stonehenge a demonstrat fascinația umanității pentru relația dintre arhitectură și mișcarea Soarelui.

Alinierea monumentului cu răsăritul de la solstițiul de vară transformă situl într-un instrument de observare a cerului. Din această perspectivă, Stonehenge poate fi privit ca unul dintre primele exemple de arhitectură experiențială construită în jurul unui fenomen astronomic.

Dincolo de funcția sa ritualică sau calendaristică, monumentul oferă o lecție importantă pentru arta contemporană: relația dintre om și cosmos poate fi explorată prin spațiu, orientare și experiență directă, fără a recurge la reprezentare figurativă.

Lumina ca experiență

Privite împreună, aceste trei proiecte sugerează o schimbare importantă în raportarea artei contemporane la natură. Lumina nu mai este doar un element reprezentat pe o suprafață, așa cum se întâmpla în tradiția picturii. Ea devine material, structură și eveniment.

Nancy Holt folosește lumina pentru a face perceptibilă relația dintre corp și ciclurile solare. Olafur Eliasson transformă traiectoria Soarelui într-o formă arhitecturală care poate fi parcursă și înțeleasă. Charles Ross construiește spații în care mișcările planetare și stelare devin experiențe directe.

În toate aceste cazuri, arta funcționează ca un instrument de observare. Ea face vizibile procese care există independent de noi, dar pe care rareori le percepem în mod conștient. Solstițiul de vară oferă astfel nu doar un reper calendaristic, ci și o invitație la reflecție asupra felului în care lumina structurează experiența noastră asupra lumii.

Într-o epocă dominată de imagini și informații, aceste lucrări reamintesc că unele dintre cele mai profunde experiențe estetice nu provin din acumularea de semne, ci din atenția acordată unor fenomene elementare: mișcarea Soarelui, schimbarea luminii și poziția noastră în raport cu cerul.

Cosmina Marcela OLTEAN

Surse date și foto:

·  Nancy Holt, Sun Tunnels (1973–1976), Holt/Smithson Foundation: https://holtsmithsonfoundation.org/sun-tunnels

·  James Nisbet, Ecologies, Environments, and Energy Systems in Art of the 1960s and 1970s, MIT Press, 2014.

·  Olafur Eliasson, Long Daylight Pavilion, HAM Helsinki Art Museum: https://www.hamhelsinki.fi/en/sculptures/long-daylight-pavilion

·  Charles Ross, Star Axis: https://www.staraxis.org

·  United States Naval Observatory, “Astronomical Applications: Solstices and Equinoxes”: https://aa.usno.navy.mil

·  Encyclopaedia Britannica, “Summer Solstice”: https://www.britannica.com/science/summer-solstice

 

Matei Bejenaru: “diapozitiv_02” – Studii asupra materialității imaginii fotografice

Unul dintre cei mai proeminenți reprezentanţi ai artei contemporane din România, Matei Bejenaru prezintă un nou proiect expozițional, bazat pe o amplă cercetare începută în 2019, care se concretiza în 2020 într-un produs cultural la SwitchLab București: expoziția “DIAPOZITIV”. Proiectul a fost prezentat în ianuarie 2023 și în spațiul Galeriei Aparte a UNAGE.

Profesor de fotografie și artă video la Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte “George Enescu” din Iași, Matei Bejenaru investighează aspecte legate de materialitatea mediului fotografic.

În noiembrie 2023, artistul aduce publicului noi rezultate din cadrul acestei cercetări în expoziția “diapozitiv_02”, curatoriată și în 2020 și acum de Conf. Univ. Dr. Cristian Nae, teoretician și critic de artă. Proiectul e deschis vizitării până pe 14 ianuarie 2024 la Borderline Art Space, Iași.

Proiectul este o analiză asupra materialității mediului fotografic, folosind în acest scop dispozitivele de proiecție și proiectoare carusel de diapozitive, ca elemente ce dau o dimensiune sculpturală fotografiei. Ecranele de mari dimensiuni, proiectoarele și publicul crează împreună o situație vizuală imersivă ce presupune un exercițiu de reflecție asupra limitelor unui mediu.

“Cea mai recentă iterație a proiectului diapozitiv, inițiat de Matei Bejenaru în perioada 2019-2020, readuce în discuție relația dintre privirea fotografică și privirea umană sub forma unei meditații asupra condiției imaginii fotografice produse analogic într-o societate inundată de supraabundența imaginilor digitale. El continuă astfel un proiect mai amplu de cercetare a specificității mediului fotografic prin intermediul unei arheologii materiale a dispozitivelor tehnologice, precum și a limbajului și modurilor de a percepe asociate acestor aparate. (…)

Secvențialitatea și fragmentarea percepției, generate de succesiunea cadrelor asemeni unui montaj cinematic, impune juxapuneri ale planurilor, comparații și translații ale formei și culorii, care sfârșesc în a prezenta realitatea drept o compoziție abstractă. Redusă la elementele de comunicare vizuală primare, realitatea nu pare a mai condiționa privirea, ci a fi generată de aceasta. Dispozitivul fotografic co-determină astfel construcția spectatorului în procesul de subiectivizare specific experienței estetice și construcția realității prin intermediul imaginii.

Regularitatea metronomică specifică proiectorului de diapozitive este la rândul său augmentată sonor, transformând aparatul de proiecție într-un element sculptural, demers care însoțește și potențează conceptualizarea diapozitivului însuși ca imagine materială, deopotrivă translucentă atunci când este proiectată și opacă atunci când se află arhivată. Astfel, diapozitiv_02 devine o instalație artistică imersivă, care asumă nu doar rolul didactic explicit, specific analizei conceptuale, ci și pe cel acordat dispozitivelor de Giorgio Agamben: orice asamblaj care are capacitatea de a capta, orienta, determina, intercepta, modela, controla gesturile, comportamentele, opiniile și discursurile ființelor vii. În acest sens, el este deopotrivă poetic – prin nostalgia pe care o proiectează – și politic, prin implicațiile sale asupra modului în care tehnologia captează, canalizează și limitează subiectivitatea privitorului.

Risc să afirm că, proiectând un timp anacronic în condiția digitală a temporalității noastre prezente, mereu sincronizate, proiectele fotografice ale lui Matei Bejenaru nu generează doar o experiență estetică, ci și o experiență a libertății”– Cristian Nae, fragmente din argumentul curatorial.

Cum spuneam anterior, proiectul Diapozitiv era prezentat în spațiul SwitchLab din București, în octombrie 2020.

Curatorul Cristian Nae nota atunci că “proiectul DIAPOZITIV (parte a unei viitoare serii fotografice mai ample) analizează limitările și virtuțile unei tehnologii de reproducere a imaginii fotografice deja vetuste – proiecțiautilizând un carusel de diapozitive. Prin acest nou proiect, Matei Bejenaru abordează fotografia ca obiect sculptural: sunetul caruselului, prezența sa spațială, dimensiunea monumentală aimaginilor se conjugă oferind spectatorului experiența senzorială a unei priviri haptice. (…) Cu minuțiozitate și rigoare, Matei Bejenaru articulează aici un laboratorde analiză al fotografiei înțeleasă atât ca obiect fenomenologic cât și ca <obiect teoretic>, descris de autori precum Mieke Bal sau Rosalind Krauss ca o formă discursivă situată încâmpul culturii vizuale contemporane alături de alte medii și genuri artistice cu care aceastacomunică și se intersectează. Evocând vocabularul retro-avangardei, Proiectul DIAPOZITIV disecă cu rigoarea specifică limbajului artei conceptuale elementele care compun aparatul fotografic, inventariază genuri fotografice, tehnici de încadrare și focalizare, spectrul cromatic,montajul și abstracția geometrică, ce se succed într-o falsă istorie comprimată a fotografiei analogice. Spectatorul este astfel angrenat într-un eveniment deopotrivă didactic, poetic și performativ, în care artistul gestionează aparatele de proiecție și controlează timpul necesarprivirii pentru a se familiariza cu propria sa condiție fotografică. Dincolo de dimensiunea saculturală, pentru Matei Bejenaru imaginea fotografică este însă și mister: în unele cadre, elemente suprarealiste precum cortina neagră descoperită în mijlocul pădurii sugerează faptul că explorarea privirii reprezintă, pentru artist, și un exercițiu de subiectivizare”.

Biografie și parcurs artistic

Matei Bejenaru, originar din Suceava, activează în Iaşi ca artist vizual și cadru didactic. Este absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi (promoția 1988) şi al Universităţii de Arte “George Enescu” Iaşi, secţia Pictură (1996). Din 1999 predă fotografie şi artă video la Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi. Este fondator şi director artistic al Bienalei de Artă Contemporană Periferic din Iaşi (între 1997 şi 2008). Este membru fondator al Asociaţiei Vector din Iaşi, fiind şi preşedintele instituţiei în perioada 2001-2011).

Între 2003 şi 2007 a fost directorul artistic al Galeriei Vector din Iaşi. În aceeaşi perioadă iniţia şi manageria proiectul de cultură socială cARTier, realizat împreună cu colegi din Asociaţia Vector. În anul universitar 2011-2012 a fost profesor invitat la Université du Québec à Montréal (Canada). În proiectele artistice din ultimii ani, prin fotografie și filme video, investighează materialitatea mediului fotografic și politicile de reprezentare în formatul documentar. Folosind platforma tehnologică specifică imaginilor analogice, statice sau dinamice, artistul aduce în prim plan procesul fotografic ca martor al crizei singularității și al angajamentului artistic. Colaborează cu Galeria Anca Poterasu (București).

Lista expozițiilor personale este lungă, iar cea a expozițiilor de grup și mai lungă. Aici este o selecție a expozițiilor personale, exceptând proiectele menționate mai sus:

2021 – Print, Galeria ARTEP Iași, curator: Cristian Nae

2020 – Diapozitiv, Galeria SwitchLab București, curator: Cristian Nae

2019 – Same Histories, Spinnerei Galerie Leipzig (Germania), curator: Cristina Stoenescu

2018 – Prut, Galeria Arts et essay, Rennes (Franța), curator: Bruno Elisabeth

2018 – Prut, imagine și teritoriu, Galeria Victoria Iași, Muzeul Țăranului Român București, curator: Cristina Stoenescu

2018 – Reflector, Galeria apARTe Iași, curator: Anca Mihuleț

2016 – Pasii, cuvintele și obișnuitul, Galeria Anca Poterasu, Bucuresti, curatoare: Anca Mihulet

2014 – Songs for a better future, Laaktheater Haga (NL), curator: Reka Deuten Makkai

2013 – Proiecte, Muzeul Judetean Bacău (RO), curator: Carmen Istrate

2013 – “Proiecte 1993-2000”, Tranzit Iaşi, curator: Livia Pancu

2013 – “De la artele plastice la artele vizuale” (împreună cu Dumitru Oboroc), Salonul de proiecte Bucureşti, curatoare: Magda Radu & Alexandra Croitoru

2013 – “De la A la B”, Galeria Cupola Iaşi

2012 – „Life into Art / Art into Life”, The Artery Gallery, North Adams (Massachussets, SUA), curator: Izabel Galliera

2011 – “Lupta cu inerţia”, Galeria Andreiana Mihail, Bucureşti

2011 – “Projecte 2008-2010”, Galeria de Arta Contemporană a Muzeului Brukenthal Sibiu, curatori: Liviana Dan şi Anca Mihuleţ

2009 – “M3 – Muncă, Memorie, Mişcare”, Galeria Cupola Iaşi

2009 – “Double Stéreo”, Galeria ERSEP Tourcoing (F) (împreună cu Yves Robuschi), curatori: Ivan Polliart & Christelle Manfredi

2007 – „Ghid de călătorie”, Galeria Posibilă, Bucureşti

2005 – „Ghid de călătorie”, Insert de artist în revista IDEA, Cluj

2005 – „Strawberry Fields Forever”, Galeria Nouă, Bucureşti, curator: Aurora Dediu

2002 – “Salut / Ave Bachtalo”, Galeria Offspace Viena (A)

2002 – “Mehr Chancen Fur Unsere Jugend”, Kulturkontakt Gastatelier, Viena (A).

Vă invităm să descoperiți mai multe despre artist vizitând:

https://www.mateibejenaru.net/diapozitiv_ro.html

și https://www.photographyinflux.ro/diapozitiv-matei-bejenaru/ 

Foto, Borderline Art Space