O pagină dedicată artei, unor forme de artă contemporană și jurnalismului cultural...
joi, 21 decembrie 2023
Matei Bejenaru: “diapozitiv_02” – Studii asupra materialității imaginii fotografice
miercuri, 28 iunie 2023
Martyna Benedyka și paradoxul sublimului
marți, 20 aprilie 2021
Eseu autobiografic. Proiecte și colaborări ce m-au ajutat să cresc profesional și să devin Eu, cea de azi
Moderator bază de
date internațională MutualArt
Consultant
artistic la Virtual Art Academy SUA
Redactor la New Genres, publicație internațională de
artă contemporană
Redactor-șef adj.
la Revista Luceafărul Botoșani, dep.
Artă/Cultură
Redactor la
TIMPUL, Condeiul Ardelean /
colaborator la Informația Harghitei
Totul
a început cu câțiva ani în urmă, prin 2011/2012, în cadrul Cenaclului literar Buna Vestire din Miercurea Ciuc, condus
de poetul Ionel Simota, unde s-au întâmplat două lucruri importante pentru mine: mi-am aprofundat pasiunea pentru
scris, descoperită în liceu, concretizată ulterior în activitatea mea de
redactor cultural și mi-am pus în valoare grafica, realizând serii de
ilustrații de carte ce au ajuns pe coperta și în interiorul mai multor volume
de proză sau poeme, semnate de Ionel Simota, Ștefan Danciu, Ioan Roman, Tania
Scurtu, Georgeta Mănilă și alții.
Îmi dau seama acum că mi-e greu să enumăr toate momentele trăite alături de Cenaclul Buna Vestire din Miercurea Ciuc pentru că voi uita, cu siguranță, să spun tot. Însă trebuie să subliniez încă din primele rânduri faptul că întâlnirea cu cenaclul, cu poetul Ionel Simota și cu scriitorul Ștefan Danciu a avut un impact mare asupra mea și a formării mele ulterioare. Poetul Ionel Simota mi-a încurajat, susținut și valorificat mereu grafica. Dacă aceasta se află azi pe coperta și în interiorul unui mare număr de volume, i se datorează. Scriitorul și jurnalistul Ștefan Danciu a fost cel care a pus temelia activității mele de redactor. I-am mărturisit la un moment dat cât de mult îmi place să scriu articole de artă și despre evenimente culturale. Mi-a răspuns simplu și direct „Scrie!”. Domnia sa mi-a facilitat publicarea primelor articole în jurnalul independent Informația Harghitei, redacție în care domnia sa a activat foarte mulți ani. În continuare gândul meu se îndreaptă, în mod firesc, către redactorul-șef al jurnalului, dl. Mihail Groza, care poate fără să știe m-a susținut la fel de mult și m-a încurajat enorm cu publicarea fiecărui articol. În Informația Harghitei am debutat ca redactor, iar mulțumirile mele față de redactorul-șef și întreaga echipă redacțională sunt infinite. Mereu am crezut că trebuie să devin artist, însă alături de colectivul acestui ziar mi-am dat seama de ceea ce trebuie să fac de fapt.
Apoi m-am îndreptat spre Universitatea
Națională de Arte George Enescu din
Iași, unde am ales specializarea Istoria
și teoria artei, specializare care presupunea multă lectură și redactare de
texte. Pentru că scriam deja și publicam articole despre artă și evenimente
culturale de aproape 2 ani, am simțit asta un mare avantaj. În mediul academic
al UNAGE am evoluat enorm, având privilegiul de a mă forma sub îndrumarea unor
profesori deosebiți. Prin programe și diferite proiecte am ajuns și în
universitățile de arte din București și Cluj-Napoca. Într-un fel am fost și
artist, măcar într-o mică măsură. Însă după 5 ani de studii universitare
artistice, participări la conferințe, simpoziane de artă și jurnalism, diferite
alte activități în domeniul istoriei artei și întâlnirea cu mari personalități
din domeniul cultural și cel jurnalistic, gândesc altfel – nu sunt artist în
adevăratul sens al cuvântului, dar am învățat să fiu teoretician al artei și să
scriu despre artă, artiști și oameni de cultură. Asta știu sigur că pot să fac
bine – să identific oameni și evenimente demne de a deveni subiectul unui
articol sau interviu, demne de a fi consemnate și arhivate. La 8 ani de la
publicarea primului articol în Informația
Harghitei, timp în care am studiat, scris și publicat continuu, încă învăț
– să gândesc și să scriu mai bine! Nu voi uita niciodată că baza a ceea ce sunt
azi și “rădăcinile”
mele profesionale vin din Miercurea Ciuc, de la Cenaclul Buna Vestire și redacția Informația
Harghitei. Am spus asta cu fiecare ocazie și o voi spune mereu. Multe și
sincere mulțumiri tuturor celor ce mi-au susținut și încă îmi susțin
activitatea!
O lansare de carte, o întâmplare
fericită – un punct de plecare pentru mine
Povestea
mea alături de Cenaclul Buna Vestire
Miercurea Ciuc a început la o lansare de carte din 2011, organizată de Centrul
Cultural Toplița, pe atunci cu sediul în Castelul Urmanczy. Cea care m-a
invitat atunci la eveniment a fost prietena mea Mariana Roșca, o tânără care la
rândul ei s-a făcut remarcată prin talentul de a compune versuri și care era
colaboratoare a cenaclului. Ea a fost cea care m-a pus în contact cu cenaclul.
Așadar
prima mea întâlnire cu poetul Ionel Simota, cu versurile domniei sale și cu
alți membri ai cenaclului, care l-au însoțit atunci, precum scriitorul Ștefan
Danciu, s-a petrecut la castel. A fost o zi memorabilă pentru mine deoarece,
fără să știu atunci, de acolo s-au ramificat multe întâmplări fericite pentru
dezvoltarea mea. Mereu îmi voi aminti cu drag, nu doar pentru oportunitatea de
a cunoaște mari oameni de cultură pentru Harghita, care ne reprezintă la nivel
național și internațional, ci și pentru că, fără să știu atunci, astfel avea să
înceapă o frumoasă poveste de prietenie și multe colaborări ce au dat roade. Am
primit apoi invitația de a participa la activitățile din Miercurea Ciuc ale
cenaclului. La primele evenimente am participat strict în calitate de
spectator, iar la întâlnirile din cenaclu, ca martor al celor mai noi gânduri
așternute pe hârtie de scriitori. Îmi amintesc la fel de bine prima impresie pe
care mi-a dat-o Gheorghe Filip, moderatorul acestor evenimente și talentat
epigramist, care m-a surprins prin talentul său oratoric, prin emoția și
căldura din cuvintele cu care făcea prezentările. În cadrul cenaclului i-am
cunoscut apoi pe fiecare îndeaproape. Nu îmi mai amintesc exact contextul în
care am început să discutăm despre grafica mea, însă în scurt timp am devenit
un fel de grafician al cenaclului, iar poetul Ionel Simota a fost cel care mi-a
pus cel mai mult în valoare această calitate, sugerându-mi ca la evenimente
literare organizate de cenaclu să încropesc câte o mică expoziție cu ilustrații
de carte. Nu mai știu numărul expozițiilor realizate astfel, însă mi s-a dat
ocazia mereu de a aduce o contribuție din punct de vedere vizual publicului
adunat pentru literatură.
Între
2011-2014 am realizat mai multe serii de astfel de ilustrații și numeroase
expoziții în Toplița (Casa de Cultură și Biblioteca Municipală), la Liceul Miron Cristea, Subcetate, în Miercurea Ciuc (Cercul Militar), Băile
Tușnad (Hotel Tușnad) și Cluj-Napoca (Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga). Toate au fost importante
pentru mine în acel moment, însă ultima enumerată, cea de la BCU Cluj, a avut o
mai mare importanță și anvergură. Expoziția din Cluj a fost posibilă tot prin
intermediul cenaclului, unde am ajuns cu Ionel Simota și Ștefan Danciu, care
și-au prezentat cele mai noi volume în cadrul unui eveniment. Atunci am discutat
cu dr. Dan Brudașcu, directorul BCU, despre o posibilă expoziție de grafică
acolo. La scurt timp, proiectul s-a materializat. Din 2014, momentul admiterii
la UNAGE Iași, m-am concentrat aproape integral pe activitatea de redactor,
publicând în diverse volume alături de alți autori, în mai multe reviste de
cultură și istoria artei, naționale și internaționale.
Prin
intermediul doamnei prof. Doina Dobrean
(Liceul Miron Cristea, Subcetate), care mereu m-a sprijinit și m-a invitat să
scriu cu mai multe ocazii în volume și reviste, am ajuns să scriu în volumele
colective ale Cenacului la distanță din Iași, coordonat de prof. Ana Dumitrescu
și prof. Ion Oprea, iar prin acest cenaclu am ajuns apoi în redacția Revistei
de cultură Luceafărul, din Botoșani, a d-lui Ion Istrate. La Luceafărul am
activat ca redactor în departamentul
Artă/Cultură între 2014-2016, iar din 2017/prezent dl director Ion Istrate
mi-a oferit cu generozitate funcția de redactor-șef adjunct al departamnetului
cultural. Din 2016 sunt redactor cultural și la Condeiul Ardelean din
Sfântu-Gheorghe, condus de Doru Decebal
Feldiorean, căruia trebuie să-i mulțumesc pentru atenția cu care mi-a
valorificat mereu articolele. De aici încolo, din dorința de a evolua continuu,
mi-am mai căutat câteva posibilități. Între 2016-2018 am scris și pentru
Revista universitară EduSoft, condusă de lect.univ.dr.
Bogdan Pătruț (Universitatea A.I. Cuza, Iași) și în publicația academică
internațională LiBRI, editată tot de Bogdan Pătruț.
Eu, cea de azi
De
anul trecut am început să scriu pentru TIMPUL,
prestigioasa revistă de cultură, fondată în 1876 de Mihai Eminescu, I.L.
Caragiale și Ioan Slavici, și la Revista Cadran,
condusă de Nicolae Băciuț, apărută
sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Târgu-Mureș.
În
prezent public ocazional în TIMPUL, Cadran,
Informația Harghitei și
permanent în Luceafărul și Condeiul Ardelean, iar activitatea mea zilnică se desfășoară
exclusiv internațional, pe 3 contracte ce au legătură cu arta, la care țin
foarte mult. Sunt moderator în baza de date internațională MutualArt (o importantă platformă/arhivă cu cele mai noi și
complete informații din lumea artei și piața de artă, actualizată zilnic), în
departamentul Rezultate Licitații,
redactor la New Genres SUA,
publicație de artă contemporană și consultant artistic la Virtual Art Academy SUA, pentru care scriu materiale sub formă de
lecții de artă și istoria artei. Iar pentru viitor îmi doresc să evoulez cât
mai mult și cât mai bine în acest domeniu al artei și culturii românești, să
dezvolt tot ce am realizat până acum și să reușesc cumva să las o urmă. E tot
ce-mi doresc. Asta încerc zilnic prin munca mea. Dar nu voi uita niciodată unde
a început totul și oamenii care m-au susținut în ascensiunea mea. Tuturor, un
mare și sincer “Mulțumesc!”
luni, 3 august 2020
Opera Națională Română Iași, o serie de spectacole inedite în stagiunea estivală
După
o perioadă săracă în activități și evenimente cultural-artistice live, perioadă
în care am avut parte doar de evenimente prezentate în mediul online, multe
instituții de cultură caută să-și readucă activitatea cât mai aproape de normal
și să restabilească legătura cu publicul, respectând totodată normele de
igienă, prevenție a bolii și distanțare socială. Pe toată durata verii,
artiștii Operei Naționale Române Iași evoluează într-o serie de spectacole
inedite în aer liber, puse în scenă în locații inedite cu decor natural, cum
este spațiul din fața Teatrului Național Iași sau Grădina Botanică Anastasie Fătu, Iași.
“Deschidem împreună stagiunea de vară a Operei Naționale Române din Iași, cu
spectacole în aer liber, în cele mai frumoase locații din Iași, respectând
toate normele impuse în această perioadă. Bucuria revederii live a artiștilor
Operei Naționale Române din Iași cu publicul va fi una deosebită, după o distanțare
ce ne-a ținut departe de scena clasică, o perioadă îndelungată. Fascinația și
bucuria spectacolelor live este incomparabilă și avem ocazia să o simțim din
plin pe parcursul întregii veri, în cadrul sezonului estival susținut de
artiștii ieșeni”, anunța
conducerea Operei în comunicatul publicat pe site-ul instituției.
![]() |
| Gala de Operă și Balet de duminică, 26 iulie |
Deschiderea stagiunii estivale a avut loc vineri, 17 iulie, în curtea Teatrului Național Vasile Alecsandri Iași, cu o Gală de Operă și Balet, spectacol cu muzică, dans și lumini, cu momente atent pregătite de soliștii și balerinii Operei. Sâmbătă și duminică (18, 19 iulie) au avut loc alte două spectacole inedite, ambele în decorul natural de vis din Grădina Botanică Anastasie Fătu. Sâmbătă, artiștii au pregătit o Seară italiană. Recital de operă, iar duminică o nouă Gală de Operă și Balet. Vineri, 24 iulie, a avut loc în grădina botanică un Recital special – Seară franceză, iar duminică, 26 iulie, o nouă Gală de Operă și Balet. Farmecul muzicii și al dansului, talentul și grația artiștilor a fost completată de un decor pe măsură – peisajul natural din grădina botanică. Toate elementele s-au îmbinat astfel încât publicul să trăiască o experiență artistică și estetică de neuitat.
Seria spectacolelor continuă în fiecare
weekend în locațiile amintite, cu recitaluri, seri tematice (seară italiană,
seară spaniolă, seară franceză) și gale (operă și balet), până în septembrie.
Pentru mai multe informații referitor la programul fiecărei săptămâni și
achiziționarea biletelor, urmăriți site-ul Operei Naționale Române Iași.
Text
și foto:
Cosmina Marcela OLTEAN





.jpg)

.jpg)








