Brâncuşi nu şi-a dorit să impresioneze prin realism,
ci să ne facă să cautăm mai mult, dincolo de suprafaţă. Brâncuşi a trecut
dincolo de convenţiile din arta vremii sale modelând forme care cu greu sugerau
ceea ce prezenta titlul. Însă artistul spunea că exact asta era ideea şi că
tocmai acest fapt îi transformă opera în sculptură sinceră. Sculptorul credea
că ceea ce definim drept real nu e de fapt legat de forma externă, ci esenţa
din lucruri le fac pe acestea reale. “Când vezi un peşte, nu-i aşa că nu te
gândeşti la solzii lui? Te gândeşti la iuţeala lui, la corpul lui scânteietor
pe care-l vezi plutind prin apă. Ei bine, chiar aşa am încercat eu să exprim.
Dacă i-aş fi făcut aripioare, ochi şi solzi, i-aş fi oprit mişcările şi ţi l-aş
fi înfăţişat printr-o mostră sau o formă a realităţii. Eu vreau doar sclipirea
spiritului său”[2],
spunea sculptorul. Respinsă şi criticată la început, sculptura lui Brâncuşi era
total diferită de orice fel de sculptură cu care erau obişuiţi contemporanii
săi şi nu semăna cu nimic din istoria artei de până atunci. Însă decizia fermă
de a creea sculpturi non-figurative, a fost alegerea sa artistică, care apoi a
devenit crezul artei sale. Pentru cei care considerau că priceperea unui artist
constă în gradul de redare cât mai fidelă a realităţii, ceea ce propunea
Brâncuşi li se părea ridicol[3].
Însă chiar şi aşa, Brâncuşi a vrut să provoace o schimbare în lumea artei şi în
special în modul în care lumea se raporta la sculptură. Viziunea lui Brâncuşi
s-a impus în aşa fel încât a schimbat modul în care generaţiile următoare au
făcut şi au privit arta.
Să nu uităm
totuşi că la momentul când ajunge la New York, acolo se manifesta spiritul
Dadaist, iar protagonişti erau doi pictori
francezi: Marcel Duchamp şi Francis Picabia, care au avut o influenţă decisivă
asupra artei americane din secolul XX. Demersul lui Duchamp a revoluţionat
arta. La el, problema lipsei de formă
a fost pusă în discuţie într-un mod radical. Duchamp şi arta practicată atunci
în America au avut o influenţă evidentă asupra lui Brâncuşi. Atât Duchamp cât şi Brâncuşi au ajuns la concluzia că ceea ce contează în
artă este esenţa subiectului reprezentat şi ideea. Pe acest considerent se
fundamenta ulterior, prin anii 1960, arta conceptuală, care punea accent pe
idee şi pe substratul filosofic. Duchamp şi Brâncuşi au contribuit la conturarea viziunii
artistice conceptuale şi nu numai. Au influenţat mişcări artistice şi multe
generaţii de artişti. Un lucru e sigur: în ceea ce priveşte arta românească,
Brâncuşi este primul şi mult timp singurul artist pe care să-l putem integra
conceptualismului. Prin sculptura sa abstractă şi filosofică, Brâncuşi îşi
întrecuse cu mult contemporanii. El gândea şi vedea atât de departe în timp,
până în zilele noastre.
Azi, Brâncuşi a intrat în canon, fiind unul dintre cei
mai importanţi sculptori ai secolului XX. Arta sa are ecou şi-n zilele noastre.
În luna mai a acestui an, vestita casa de licitaţii Christie’s din New York a
vândut “La Jeune Fille Sophistiquée” pentru suma
record de 71 de milioane de dolari, sculptura devenind
cea mai scumpă operă semnată Brâncuşi
vândută vreodată la licitaţie.
„Muza adormită”,
s-a vândut la licitaţie anul trecut, tot pe 15 mai, cu
peste 57,3 milioane de dolari. Opera lui Brâncuşi
stă la loc de cinste în marile muzee ale lumii: la Centre Pompidou, Tate Modern, la Metropolitan Museum of Art
şi nu numai, iar o serie de 11 sculpturi din opera sa sunt în prezent atracţia
principală a unei noi expoziţii deschise pe 22 iulie la Museum of Modern
Art, care poate fi vizitată până în februarie 2019.
Cosmina Marcela OLTEAN
[1] https://www.artsy.net/article/artsy-editorial-constantin-brancusi-brazenly-redefined-sculpture,
articol de Kaitlin Macholz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu