În anumite situaţii ne-am putea întreba de ce avem
nevoie de teatru. Ei bine, este cât se poate de bine ştiut faptul că una dintre
principalele caracteristici ale artelor vizuale este aceea de a reflecta
realitatea sub diferite forme ori, prin actul artistic, de a atrage atenţia asupra
unor probleme sociale. Teatrul este una dintre artele care fac cel mai bine
acest lucru: creează o oglindă a lumii, un mimesis, un catharsis, o reflectare
care reproduce sau caricaturizează cumva societatea contemporană, care atrage
atenţia asupra unor imperfecţiuni. În continuare vă propun să păşim în lumea
teatrului şi să o observăm din interior, din culise, alături de tinerii
talentaţi şi pasionaţi din trupa de teatru Ludicus. Am vrut să aflu cât mai
multe despre ei, despre începuturile lor, despre obiective şi aspiraţii.
În anul 2015, după ce au
obținut premii la Festivalul de Teatru Şcolar “Confesiuni despre viață și artă”,
organizat de liceul din Subcetate, David Bordea, alături de colegele Andrea
Patka și Lorena Cotfas, au luat hotărârea înființării unei trupe de teatru a
Liceului Miron Cristea din Subcetate. Iar cum toate trupele de teatru au nevoie
de un coordonator artistic, tinerii au început colaborarea cu doamna profesoară
Daniela Buzilă, o persoană deosebită, care le-a oferit şi le
oferă sprijin necondiționat. În anul 2016, tânăra trupă de teatru a obținut Premiul
I (secțiunea liceu) la Festivalul-Concurs de Teatru Școlar de la Toplița, cu
piesa “Cafeneaua”. “Apoi am realizat că peste câteva luni drumul meu se va
separa de cel al colegilor mei întrucât am ales să îmi continui studiile la Liceul
Teoretic O.C. Tăslăuanu din Toplița.
Atunci mi-a venit strălucita idee de a ridica trupa la un alt nivel și am
contactat imediat conducerea Casei de Cultură a Municipiului Toplița,
reprezentată prin domnul Alin Gh. Negrea, căruia îi mulțumesc pe această cale
pentru sprijinul acordat. Așadar, din vara anului 2016, trupa de teatru Ludicus
funcționează sub forma unui teatru de repertoriu la nivel municipal, în
subordinea Casei de Cultură Toplița, fiind singura companie teatrală românească
de amatori din județ”, mărturisea David Bordea, în cadrul interviului nostru.
David Bordea, elev în clasa
a XI-a C la Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu din Toplița, este actor, coordonator şi scenograf în
cadrul trupei. “Am datoria de a veghea asupra bunei desfășurări a activităților
noastre. Bineînțeles, sunt asistat de o echipă de oameni devotați, alături de
care iau toate deciziile. Mă mai ocup de elementele tehnice ale spectacolelor,
cum ar fi decorul, coloana sonoră, dar și programele de repetiții”, spunea el.
De-a lungul celor două
stagiuni în care a funcționat sub tutela Casei de Cultură Toplița, Teatrul Ludicus
a primit sprijin necondiționat din partea conducerii acestei instituții, fiind
susţinut şi de Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Toplița,
condus de Gabriela Hosszu. “Totodată, doresc să amintesc și sprijinul unor
binefăcători care au contribuit la dezvoltarea bazei materiale de decoruri a
trupei noastre”, a completat David Bordea. Alături de Centrului Național de
Informare și Promovare Turistică Toplița (CNIPT), teatrul Ludicus s-a implicat
în realizarea unor proiecte precum Tabăra culturală “COOLtura”, de vara
trecută. “Totodată, colaborăm și cu unitățile de învățământ din zonă, în
special cu Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu, organizând în fiecare an, alături de
echipa de proiect GROW din liceu, concursul Talent Show Toplița. De asemenea,
în fiecare an suntem parteneri în organizarea Festivalului-Concurs de Teatru
Școlar, alături de Primăria și Consiliul Local Toplița, Casa de Cultură
Toplița, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu (ADI
Călimani-Giurgeu) și CNIPT Toplița”.
Referitor la obiectivele
trupei de teatru, David a adăugat că principalul lor obiectiv este “dezvoltarea
orizontului cultural al populației din nordul județului și insuflarea gustului
pentru teatru, în special în rândul tinerilor. De asemenea, dorim să descoperim
noi talente și să ridicăm gradul de implicare a populației în activități cultural”.
Am vrut să aflu câte piese au prezentat publicului până acum, cum le-au
selectat, ce ar dori să prezinte în viitor şi despre planurile de viitor ale
trupei de teatru. “Până în momentul de faţă, ne-am bucurat de un succes
fructuos, reușind să prezentăm un repertoriu vast ce cuprinde în general piese
de teatru clasic, dar și sketch-uri umoristice pe care le-am prezentat în
cadrul diferitelor evenimente, cum ar fi: baluri, prezentări de carte ș.a.,
organizate la Toplița și în împrejurimi. De obicei, alegem piese ce conțin o poveste
frumoasă, spumoasă și presărată cu cascade de râs, piese cu caracter ludic – de
unde și numele nostru, Ludicus. Pentru stagiunea următoare, 2018-2019, pregătim
niște spectacole și proiecte foarte frumoase, ce vor surprinde publicul, unele
evenimente fiind realizate în premieră în zona noastră. Totodată, începând cu
stagiunea viitoare vom aborda și niște piese adecvate pentru spectatorii noștri
mai mici. Până acum un an, raza noastră de activitate nu era foarte întinsă,
evoluând cel mai des la Toplița. Dar, din fericire, am reușit să ajungem mai
des la Subcetate, Sărmaș, Voșlăbeni. Pentru viitor ne dorim să ne extindem
granițele culturale, având deja multe invitații pe tot întinsul județului
nostru, cât și în afara lui. În viitorul apropiat, îmi doresc ca toate
proiectele și planurile noastre să devină realitate, iar pe termen lung, îmi
doresc ca obiectivele noastre să fie atinse la cel mai înalt nivel și totodată
sper ca familia Ludicus să își continue drumul mult timp de acum încolo”, a
răspuns David.
Continuăm
incursiunea în culisele Teatrului Ludicus alături de Daniela Buzilă, profesoară de geografie la Liceul Miron
Cristea din Subcetate, coordinator artistic al Teatrului Ludicus şi membru al
Corului Arhanghelii din Topliţa. “Teatrul este oglinda
lumii. Teatrul înseamnă pentru mine poveste, surpriză, este oglinda în care ne
regăsim de multe ori. Teatrul îţi dă posibilitatea de a trăi, prin intermediul
personajelor, poveşti de viaţă minunate. Pasiunea mea pentru teatru a luat
naştere simplu, pe neaşteptate, începând cu paşi mărunţi încă de pe vremea
studenţiei. Spectacolele vizionate atunci au avut un caracter puternic,
însemnând îndeajuns de mult încat să mă ambitioneze să ajung şi eu un om de-al
teatrului, dacă pot spune aşa, prin spectacolele pregatite cu elevii pentru
diverse ocazii. Încet am învăţat multe lucruri alături de elevii mei, devenind
din ce în ce mai interesată de lumea teatrului. Sunt îndrumător, fără calităţi
ori pregatirea necesară unui regizor, dar cred că sunt asemeni povestitorului
care folosind propriile mijloce, le redă celorlalţi povestea sa prin crearea de
situaţii interpretate de micii actori, prin utilizarea spaţiului scenic, prin
muzică, lumini şi prin toate elementele pe care le are la îndemână”, spunea Daniela Buzilă. Pentru viitorul trupei de teatru,
Daniela Buzilă mărturisea că-şi doreşte “spectacole din ce în ce
mai complexe, părticipări la festivaluri de teatru pentru liceeni, spectacole jucate
pe cât mai multe scene”.
Personalul
artistic şi tehnic al teatrului Ludicus
numără 20 de persoane. Am mai stat de vorbă şi
cu câţiva
dintre tinerii actori care activează în cadrul trupei de teatru. Am vrut să
aflu cum au ajuns în Ludicus, ce înseamnă teatrul pentru ei şi
ce planuri au. Au răspuns iniţiativei
mele de a realiza un interviu Andrea Patka (clasa a XII-a), Lorena Cotfas
(clasa a XII-a), Viorel Cătălin Moldovan (clasa a XII-a), George Balog (clasa a
X-a), elevi la Liceul Miron Cristea, Subcetate, Matei Straia (clasa a XII-a) şi
Teodora Antal (clasa a XI-a), elevi la Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu, Topliţa.
Redau în linii mari interviul nostru.
De ce teatru? Ce înseamnă pentru tine?
Andrea:
Pur și simplu…o intalnire din care nu m-am putut desprinde.
Lorena: Teatrul înseamnă viață. Jucând teatru, dai viață unor personaje. Îmi
place ideea că pot fi cine vreau, când vreau și totuși, să fiu eu. Îmi place
dinamicitatea. Azi pot juca rolul unei doamne, mâine pot juca rolul unui
vagabond. Cu ajutorul teatrului pot jongla cu diferite sentimente,
personalități, caractere și comportamente. Oscilez între tipare și îmi pun
amprenta pe personaje. Teatrul înseamnă mult pentru mine, ba chiar îl folosesc
în mod terapeutic.
Viorel: Teatrul face parte din viaţa mea. Pentru
mine înseamnă a împărţi sentimente şi
trăiri cu publicul.
George: Prin
teatru mă simt liber. Teatrul înseamnă pentru mine o pasiune în care investesc
timp, răbdare și îmi dau silința de a deveni un actor din ce în ce mai bun.
Matei: Făcând teatru mă simt în largul meu. Iubesc
să mă pun în pielea mai multor personaje. Dacă reuşeşti
să transmiţi emoţii
publicului, acesta te poate face să te simţi
extraordinar.
Cum
ai defini teatrul?
Andrea: Este un fel de a fi cu ceilalți, de a transmite emoție, de a intra
într-o altă lume.
Lorena: Teatrul
este un tablou viu expus ochilor lumii.
Viorel: Teatrul înseamnă spectacol,
într-un timp şi spaţiu limitat.
George: Teatrul
este arta de a zâmbi sau a plânge în exterior și de a fii indiferent în
interior.
Matei: Teatrul e
cea mai frumoasă latură a artei contemporane.
Teodora: Pentru
mine teatrul reprezintă posibilitatea de a te exprima diferit. Tot ce
acumulează actorul în timp, toate personajele interpretate, îl fac să devină
versatil.
Cum ai ajuns să faci parte din Ludicus?
Andrea:
Participasem deja la câteva festivaluri de teatru, îndumată de doamna profesoară Daniela Buzilă.
Aveam rezultate frumoase, iar Ludicus a reprezentat o etapă superioară în
evoluția mea artistică.
Lorena: Făceam
parte din trupa iniţială înfiinţată
în 2015 la Subcetate. După ce Ludicus a intrat în subordinea Casei de Cultură
Toplița, am participat la casting pentru a reintra în noua trupă.
Viorel, George,
Matei, Teodora: În urma casting-ului din 2016.
Ce-ţi doreşti pentru viitorul trupei de teatru?
Andrea: Vreau ca trupa să meargă mai departe, să aibă succes și să se bucure de
faimă.
Lorena: Îmi
doresc să facem mai multe spectacole, mai multe piese de teatru și mai multe
proiecte frumoase.
George: Proiecte
cât mai mari, piese cât mai reușite și mai originale.
Matei: Cât mai multe spectacole şi
cât mai mulţi spectatori la fiecare
spectacol, deoarece publicul e cel care ne ajută să devenim din ce în ce mai
buni şi
să evoluăm frumos.
Cosmina M. OLTEAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu