vineri, 27 octombrie 2023

Expoziția „Ecouri ale prestigiului”, o îmbinare între patrimoniul cultural și industriile creative


Muzeul de Artă Brașov a deschis vineri, 27 octombrie, expoziția „Ecouri ale prestigiului”, proiect ce propune o legătură între artă și bijuterie într-un context artistic. Expoziția, curatoriată de Alexandra Ilnițchi-Ardelean și Bianca-Maria Bălșan, este rezultatul colaborării pluridisciplinare între artiști, bijutieri și cercetători, cu scopul de a oferi publicului o experiență artistică inedită. 

<<Cu o selecție diversificată de opere de artă clasică și bijuterii contemporane, expoziția prezintă o punte între trecut și prezent, ilustrând evoluția bijuteriei de la simbol al prestigiului, puterii și statutului social, la modul în care bijuteriile contemporane sunt folosite astăzi pentru a ilustra stilul personal. „Ecouri ale prestigiului” demonstrează modul în care istoria și tradiția pot îmbogăți și inspira creațiile contemporane.

Lucrările din patrimoniul Muzeului de Artă Brașov, fiecare reprezentând epoci și stiluri artistice diverse, invită la o călătorie captivantă în trecut. Simbolurile care au însoțit bijuteriile de-a lungul secolelor sunt analizate și deconstruite pentru a evidenția mesajele subtile transmise de pictori sau de comanditari prin intermediul acestor obiecte prețioase incluse în tablouri. Astfel, bijuteriile devin nu doar accesorii, ci și mijloace de exprimare artistică și culturală, transmițând povești și valori>>, aflăm de la biroul de Comunicare și PR al MAB.

Selecția de opere de artă prezintă artiști precum Aurel Bordenache (1902-1987), Ștefan Csillági, Constantin Lecca (1807-1887), Mișu Popp (1827-1892), Coca Romano (1897-1993) și doi autori anonimi cu lucrări valoroase aflate în colecția muzeului.

Alături de picturi, vizitatorii vor descoperi bijuteriile contemporane realizate de cei cinci artiști câștigători în cadrul concursului Timeless Jewelry: Simona Gîrbou, Diana Toboșaru, Veronica Opriș Angelescu, Mădălina Tudor Rădulea și Daniel Tudor. Lucrările lor au fost prezentate în cadrul evenimentului Romanian Jewelry Week, iar acum vor fi expuse alături de operele de artă care au servit drept sursă de inspirație. Aceste bijuterii sunt o interpretare contemporană și inovatoare a elementelor prezente în operele clasice, aducându-le la viață într-un mod modern și rafinat.

Participarea la vernisaj a avut un dress code tematic – „black with a spark” – adică o ținută în care sclipirea bijuteriilor să iasă în evidență pe fundalul negru al vestimentației.

Expoziția „Ecouri ale prestigiului” este realizată în cadrul proiectului cu același nume, inițiat de Muzeul de Artă Brașov în parteneriat cu Assamblage - Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană și Muzeul Național Cotroceni. Proiectul este co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Expoziția se poate vizita până pe 28 ianuarie 2024.

joi, 12 octombrie 2023

„Brașov Art Stories”: Poveștile a 13 artiști brașoveni remarcabili

La mijlocul lunii octombrie, Muzeul de Artă Brașov a propus publicului să afle poveștile fascinante a 13 dintre cei mai importanți artiști brașoveni ai secolelor XIX-XX, în cadrul proiectului BRAȘOV ART STORIES. Au avut loc proiecții de video mapping pe clădirea muzeului, o nouă expoziție temporară în aer liber și tururi ghidate urbane în Brașovul artiștilor.
Foto 1 și 3 - Lucrări de Gustav Kollar

Expoziția „Brașov Art Stories” s-a petrecut în Parcul Nicolae Titulescu, unde au fost prezentați 13 artiști brașoveni care au contribuit la dezvoltarea vieții artistice a Brașovului în secolele XIX-XX, fiind redate imagini ale unor lucrări de referință realizate de aceștia, din colecția Muzeului de Artă Brașov. Artiștii prezentați, născuți sau stabiliți la Brașov, consacrați sau mai puțin cunoscuți publicului, sunt Mișu Popp, Friedrich Miess, Elena Mureşianu, Elena Popea, Gustav Kollár, Hans Eder, Hans Mattis-Teutsch, Hermann Morres, Margarete Depner, Valeriu Maximilian, Irina Lukász, Karl Hübner, Friedrich von Bömches.

A doua componentă a expoziției a constituit-o lucrările elevilor claselor a X-a P și a XI-a P de la Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch”, coordonați de prof. Manuela Zvîc. Operele de artă și biografiile artiștilor le-au fost prezentate tinerilor artiști în cadrul unei activități educative susținute de dr. Radu Popica, acestea servind drept surse de inspirație pentru noi lucrări.

Brașovul artiștilor a fost explorat la pas prin intermediul unor tururi ghidate gratuite, conduse de dr. Andreea Pocol. Traseul a inclus locații cheie legate de creația și viața celor 13 artiști: case memoriale, clădiri în care au expus, ateliere în care au activat, peisaje urbane sau locații în care au creat anumite opere de artă.

Brașov Art Stories a căutat să utilizeze creativitatea, tehnologiile digitale și educația pentru patrimoniu, urmărind valorificarea bunurilor culturale artistice, pornind de la poveștile artiștilor și ale operelor artistice care au definit centrul artistic Brașov în secolele XIX și XX. Proiectul are la bază nevoia de a regândi muzeele ca spații active de cultură și educație, propunând îmbinarea mai multor demersuri creative în vederea atragerii interesului unui public divers. Încă de la înființare, Muzeul de Artă Brașov a fost păstrătorul operelor create de artiștii locali, care sunt prezentate în contextul istoriei artei românești.
Foto 2, Lucrare de Elena Popea

Proiectul cuprinde mai multe activități interdependente: cercetare, digitalizare și expunere. Cercetarea operei și vieții a 13 artiști brașoveni stă la baza dezvoltării unei noi secțiuni a website-ului Muzeului de Artă Brașov (artstories.muzeulartabv.ro), la dezvoltarea hărții Brașovului artiștilor, fiind în același timp sursă de inspirație pentru expoziția realizată de elevii Liceului Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch”. Digitalizarea operelor de artă deținute de Muzeul de Artă Brașov reprezintă o modalitate prin care acestea pot fi văzute de un public cât mai mare, fiind în același timp reinterpretate prin intermediul proiecției de video mappping. Expoziția din Parcul Nicolae Titulescu a conectat artiștii de ieri cu viitorii artiști, crescând în același timp gradul de conștientizare a vizitatorilor privind rolul artei în definirea identității unui spațiu.

În cadrul acestui eveniment clădirea Muzeului de Artă Brașov a fost pânză pentru o creație ce a folosit tehnici de proiectare 3D, animație și instrumente de inteligență artificială într-un adevărat spectacol. Lucrările artiștilor brașoveni, tineri și consacrați, au fost transformate în proiecție video mapping.

Brașov Art Stories este un proiect inițiat de Muzeul de Artă Brașov în parteneriat cu Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch”, Asociația Culturală KunSTadt, Asociația Depoul de Artă Urbană și finanțat din bugetul Primăriei Municipiului Brașov.

Foto, MAB

Publicația de cultură “Condeiul ardelean”, apariția cu numărul 500 !


Publicația regională, fondată în anul 2006, aniversează odată cu numărul curent 500 de apariții

500 de numere a câte 16 pagini în care se întâlnesc autori preocupați de aria culturală și artistică, pentru a evidenția evenimente deosebite sau probleme din sectorul cultural.

Omul din spatele ziarului, cel care ne adună în paginile fiecărui număr, este jurnalistul Doru Decebal Feldiorean, căruia îi mulțumim! La mulți ani “Condeiului ardelean”!




Povestea mea alături de publicație? E deja o poveste lungă, ce se desfășoară pe multe pagini de ziar. Număr cu bucurie și recunoștință 10 ani de când sunt alături de Condeiul ardelean, iar Condeiul alături de mine. 10 ani și sute de articole despre artă și evenimente culturale din toată țara. Mulțumesc pentru această oportunitate de a spune povești!

O publicație centrată pe cultură se ține și se susține foarte greu, mai ales în prezent, când atenția ne e mereu captată și direcționată către alte sectoare și alte probleme, “mai mari” decât educația și cultura… O publicație culturală poate merge mai departe doar cu multă luptă, pasiune și consecvență, așa cum dovedește fondatorul acestei publicații din 2006 încoace!

Titlurile mele din “Condeiului ardelean”, numărul 500

miercuri, 11 octombrie 2023

În premieră: Ajung la Iași importante capodopere de la prestigiosul Muzeu Albertina din Viena


Se deschide o expoziție-eveniment ce va etala o colecție valoroasă de gravuri și desene în cadrul expoziției „Albertina & Brukenthal la Iași”. Vernisajul are loc pe 12 octombrie, ora 17.00, la Palatul Braunstein. Curator este dr. Alexandru Constantin Chituță.

Proiectul e rezultatul unei colaborări între Primăria Municipiului Iași / Muzeul Municipal „Regina Maria”, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și Muzeul Albertina din Viena.

<<Expoziția „Albertina și Brukenthal la Iași” urmărește să aducă împreună cele două mari muzee ale lumii, într-un spațiu generos administrat de o a treia instituție emblematică de cultură din Iași – Muzeul Municipal „Regina Maria”.

Lucrările care vor fi expuse au menirea nu doar să aducă bucurie privitorilor încântați de frumusețea lor, ci și să deschidă noi orizonturi de înțelegere a spiritului iluminist, manifestat prin artă în Europa și, implicit, în spațiul românesc.

Datorită colaborării dintre instituțiile organizatoare, publicul vizitator va avea oportunitatea să descopere, într-un oraș capitală a culturii, gravuri și desene realizate de unii dintre cei mai importanți artiști ai lumii>>, transmit organizatorii.

Recunoscut ca unul dintre „cele mai rafinate și frumoase muzee din Europa”, Albertina din Viena deține o valoroasă colecție de gravuri și desene, cuprinzând lucrări de Michelangelo, Dürer, Rembrandt, Rubens, Schiele etc. Muzeul Național Brukenthal din Sibiu gestionează și promovează o impresionantă colecție de gravură, cu lucrări semnate de Marcantonio Raimondi, Agostino Carracci, Hendrick Goltzius, Egidius Sadeler, Boetius şi Schelte Bolswert, Cornelis Galle, Lucas Vorsterman, Jan Saenredam, Cornelis Bloemaert, Jacques Callot, Antoine Masson, Claude Mellan, Robert Nanteuil, Giambattista Piranesi și Giovanni Battista Tiepolo.

Organizatorii ne transmit și mesajul d-lui Prof. Dr. Klaus Albrecht Schröder, director general Albertina Museum:

<<Doamnelor şi domnilor,

este o deosebită plăcere şi onoare pentru mine să vă salut cu ocazia unei expoziţii ce arată prietenia şi relaţia de colaborare dintre Muzeul Naţional Brukenthal din România şi Muzeul Albertina.
Cred că avem multe în comun!

Muzeul Albertina a fost înfințat de Prinţul von Sachesn-Teschen în 4 iulie 1776. Acesta a fost fiul regelui August al III-lea al Poloniei, Elector de Saxonia, iar Muzeul Brukenthal, în aceeaşi perioadă, a fost înfințat de baronul Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei. Sunt foarte mândru să spun că amândoi au fost interesaţi de artă. Acum, vă facem o scurtă incursiune în colecţia noastră care însumează, în total, mai mult de şase secole de istorie a artei şi mai mult de 1.100.000 de opere de artă.

Dar ceea ce prezentăm în această expoziție este important şi nu poate fi subestimat, pentru că vorbim despre primul autoportret al lui Albrecht Dürer, ,,Mâini rugându-se”, ale aceluiaşi artist, lucrări ale lui Leonardo da Vinci, Pieter Brueghel sau Peter Paul Rubens şi mergem mai departe spre secolul al XX lea la Egon Schiele, unul dintre cei mai importanţi pictori expresionişti, expresionismul timpuriu al secolului al XX-lea. Sper că vă veţi bucura de această selecţie de capodopere şi că vă veţi simţi îmbogăţiţi în acelaşi fel în care o fac milioane de vizitatori aici, la Muzeul Albertina, în capitala Austriei, Viena.>>


Povestea capodoperei ,,Mâini rugându-se”, de Albrecht Dürer 
(foto dreapta sus)

De la muzeul-gazdă și de la curator aflăm date despre Dürer și despre una dintre capodoperele sale.
Albrecht Dürer (n.1471, Nürnberg – d.1528, Nürnberg) a fost pictor, un foarte important gravor și teoretician al artei, una dintre personalitățile de seamă ale istoriei universale a artei.

Opera sa, impregnată de ideile Renașterii, Umanismului și Reformei a exercitat o deosebită influență în special asupra artiștilor germani și olandezi de mai târziu. Cu cele cca. 350 de gravuri în lemn și 100 gravuri în cupru a contribuit în mod hotărâtor la dezvoltarea gravurii ca formă de artă de sine stătătoare. Personalitate complexă a epocii în care a trăit, s-a ocupat nu numai de artele grafice, ci și de matematică, mecanică și literatură. S-a format sub influența umaniștilor din orașul natal, dar și din Țările de Jos și Italia, unde a întreprins mai multe călătorii.

Aceasta este, pe scurt, viața artistului Albrecht Dürer, cel care a pictat capodopera „Mâini în rugăciune”. Iar de aici începe povestea…

În secolul al XV-lea, într-un oraș micuț, locuia o familie cu mulți copii. Pentru a-și întreține familia, tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze multe ore pe zi. În plus, se mai ocupa și cu orice altceva găsea de lucru prin vecinatate. În ciuda condiției lor nevoiașe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, voiau să-și urmeze visul, acela de a-și căuta desăvârșirea în lumea artei. Erau conștienți însă de faptul că tatăl lor nu-și permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

După lungi discuții, noaptea, cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină și va câștiga bani pentru a-l susține pe celălalt să studieze la Academie. Apoi, după ce fratele care va câștiga va termina Academia, îl va susține pe celălalt să-și completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind, de asemenea, la mină.

Într-o duminică, după slujba de la biserică, au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câștigat și a plecat la Nürenberg. Fratele său a plecat în minele periculoase și, timp de 4 ani, l-a susținut pe Albrecht cu bani. Lucrările sale au fost imediat apreciate. Gravurile lui, sculpturile și pânzele cu ulei se dovedeau a fi mai bune decat cele ale multor profesori, iar atunci când a absolvit ajunsese să fie deja recunoscut.

Când s-a întors în satul său, familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala revenire acasă. După o masă lungă și memorabilă, de la care n-au lipsit muzica și râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ține un toast în cinstea celui mai iubit dintre frații săi, în semn de recunoștință pentru anii de sacrificiu pe care acesta i-a indurat. Și cuvintele de încheiere au fost: ”Și acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poți duce la Nürenberg să-ți urmezi visul și eu voi avea grijă de tine!”.

Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe fața palidă, iar capul plecat și-l mișca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu ”Nu, nu, nu”. În final, Albert s-a ridicat și și-a șters lacrimile de pe obraji și a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ținându-și mâinile aproape de obrazul drept, a spus blând:

”Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puțin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrita care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să țin paharul pentru a toasta cu tine… cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu, frate, pentru mine e prea târziu…”

Mai mult de 450 ani au trecut de atunci. Până acum, sute de capodopere ale lui Albrecht Dürer – portrete, schițe, desene în cărbune, gravuri etc. – sunt expuse în orice muzeu mare din lume.

Se spune că, într-una din zile, pentru a-i aduce un omagiu fratelui său, Albrecht Dürer i-a desenat acestuia mâinile muncite, cu palmele și degetele subțiri îndreptate spre Cer. Și-a denumit opera, simplu, ”Mâini”, dar lumea întreagă și-a deschis imediat inimile spre capodopera sa și a redenumit tributul iubirii ”Mâini în rugăciune”. Veți putea vedea această capodoperă în prima ediție de facsimil adus de la Muzeul Albertina din Viena, în cadrul expoziției ,,Albertina&Brukenthal la Iași”.

Expoziția e deschisă timp de o lună, până pe 12 noiembrie.

Foto, Muzeul Municipal „Regina Maria”

Expoziția ,,Artiști români pe mapamond”


Muzeul Municipal ,,Regina Maria” din Iași prezintă expoziția ,,Artiști români pe mapamond”, organizată în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și Societatea de Avocatură ,,Șerban&Asociații”.

Deschiderea are loc vineri, 22 septembrie, ora 16:30, la sediul principal al Muzeului Municipal ,,Regina Maria” Iași de pe strada Zmeu, nr.3. Expoziția, curatoriată de dr. Alexandru – Constantin Chituță, pune în valoare un număr de peste 50 de lucrări din impresionanta colecție a domnului av. George Șerban, semnate de artiști români care s-au stabilit în întreaga lume, unde au activat sau încă activează.

<<Expoziția pe care o vom deschide în data de 22 septembrie 2023 la Muzeul Municipal ,,Regina Maria” Iași reprezintă o nobilă formă de omagiere a unora dintre cei mai importanți artiști români contemporani, care s-au făcut remarcați și peste hotare printr-o activitate de creație demnă de admirat atât de către generațiile prezente, cât și de cele viitoare. Publicul vizitator este invitat să descopere lucări cu valoare de reper, care aliniază și integrează arta românească în cea universală>>, a declarat dr. Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal ,,Regina Maria” din Iași.

<<Expoziţia propune o călătorie prin istoria artei românești contemporane, prin opera grafică a principalilor săi protagonişti şi intenţionează să ofere o privire alternativă a celor mai emblematice experienţe artistice începând din anii 1970 şi până în present. Colecţia avocatului George Şerban este arhicunoscută şi consacrată astăzi ca una dintre cele mai valoroase din ţara noastră, iar o parte importantă din această colecţie este consacrată graficii româneşti, dar, în expoziţia de faţă, se găsesc şi lucrări de sculptură. Sunt artişti care au probat în decursul vremii o imensă solidaritate, au lucrat ca o echipă, conformându-se unui pro¬gram care azi ar fi greu de imaginat, afirmându-se. Considerăm arta ca un gest de responsabilitate umană. Cu operele noastre, cu efortul nostru colectiv dorim să îndepărtăm formele actuale ale dezumanizării>>, transmite Alexandru Constantin Chituţă, curatorul expoziţiei şi managerul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu.

Itinerată la Viena, Budapesta, București și Chișinău, expoziția s-a bucurat de fiecare dată de aprecierea unanimă a publicului vizitator. Despre impactul acesteia în marile galerii europene, Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, spune că „misiunea expoziţiei este să exploreze şi să celebreze creaţiile unor artişti români care, prin destinul lor creator, aparţin deja întregii lumi”.

La rândul său, colecționarul George Șerban dezvăluie că „în această expoziţie vom vedea o serie de artişti care au absolvit studii de artă în România şi au emigrat, fie înainte de anii '90 (majoritatea), fie după. Unii dintre ei nu mai sunt printre noi, dar au rămas lucrările lor, pe care le colecţionăm, le admirăm şi uneori le expunem în astfel de expoziţii. După anii '90, mulţi dintre ei s-au întors în România sau se întorc cu expoziţii în Bucureşti sau în alte părţi ale ţării”.

În expoziție vom regăsi lucrări ale artiştilor George Apostu, Victor Brauner, Cristian Breazu, Tudor Banuş, Livia Balu, Georgeta Borusz, Victor Vladimir Ciobanu, Doru Covrig, Doina Botez, Oana Cajal, Petru Csehi, Aurel Cojan, Damo Istvan, Horia Damian, Wanda Decca, Camilian Demetrescu, Adrian Dumitrache, Ana Golici, Nicolae Golici, Harry Guttman, Herold Jacques, Hildegard Kleper Paar, Marcel Iancu, Ion Nicodim, Johanna Kovacs, Denissa Maschek Şerban, Wanda Mihuleac, Paul Neagu, Petre Balanica (Nicăpetre), Peter Pusztai, Jules Perahim, Raluca Pilat, Georgeta Irina Pusztai, Valentin Popa, Adrian Pora, Magdalena Rădulescu, Dodi Romanaţi, Petru Rusu, Hedda Sterne, Saul Steinberg, Delia Sechel Perrois, Petre Velicu, Csaba Zemlenyi, Mihu Vulcănescu, Traian A. Filip, Kira Cristinel Popescu, Alma Mariana Ştefănescu-Scheinder, Alexandre Istrati, Sofia Frankl și Gert Fabritius.

joi, 5 octombrie 2023

Creațiile câștigătorilor concursului „Timeless Jewelry”, expuse la Romanian Jewelry Week


În perioada 4-8 octombrie 2023, Muzeul de Artă Brașov este prezent la Romanian Jewelry Week, București cu două expoziții capsulă „Timeless Jewelry”. Pasionații de design și de bijuterii pot admira cele cinci lucrări câștigătoare, expuse la Biblioteca Națională a României și la Muzeul Național Cotroceni.


Artiștii câștigători, premiați cu suma de 10.000 lei fiecare, au realizat o serie de 25 de obiecte inspirate din patrimoniul artistic al Muzeului de Artă Brașov. În contextul acestor expoziții capsulă, publicul vizitator va afla mai multe detalii despre inspirația pentru bijuteriile create și desfășurarea procesului de creație. Vă invităm să descoperiți exponatele acestui eveniment fabulos!”, transmite Alexandra Ardelean (referent de specialitate Comunicare și PR la MAB).

Piesele expuse sunt rezultatul concursului de bijuterie contemporană „Timeless Jewelry”, desfășurat în perioada 18 iulie - 3 septembrie 2023. Juriul a fost format din Cristina Filipe (co-fondator al Asociației Portugheze de Bijuterie Contemporană), David Sandu (fondator al Romanian Jewelry Week), Ana-Maria Ludatșer (director general al Muzeului Național Cotroceni), Bianca-Maria Bălșan (manager al Muzeului de Artă Brașov) și Bogdan Hojbotă (președinte al Filialei de Arte Decorative UAP București).


Cei cinci artiști și creațiile lor din expoziția „Timeless Jewelry” sunt:

§ Simona Gîrbou – Glow-Up Trecut & Prezent: Bijuteria Doamnei Prișcu;

§ Diana Toboșaru – Atemporal;

§ Veronica Opriș Angelescu – Colecția Miss Closius;

§ Mădălina Tudor Rădulea – Vanda;

§ Daniel Tudor – Cercei Regina Maria.


În curând la MAB...

Creațiile vor fi prezentate și publicului brașovean în această toamnă la Muzeul de Artă Brașov, într-o expoziție cuprinzând opere de artă din patrimoniul muzeal, alăturate bijuteriilor contemporane.

Expoziția „Timeless Jewelry” a fost organizată în cadrul proiectului „Ecouri ale prestigiului” inițiat de Muzeul de Artă Brașov în parteneriat cu Assamblage - Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană și Muzeul Național Cotroceni. Proiectul este co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).  

Foto, MAB

miercuri, 4 octombrie 2023

Povestea savantului Victor Babeș în expoziția “Bucureștiul maghiar. Povestea unei diaspore”


Cu toții putem lega numele lui Victor Babeș de domeniul vast al bacteriologiei, o arie de cercetare în medicină pe care a revoluționat-o. În 1885, publica la Paris, alături de Andre Victor Cornil, primul tratat de bacteriologie din lume cu titlul “Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase”. Datorită cercetărilor sale, bacteriologia s-a impus ca disciplină în marile facultăți din Europa și SUA, iar azi e nelipsită din orice facultate sau școală care formează medici și asistenți medicali.

Bacteriolog, morfopatolog, profesor universitar, membru al Academiei Române, Babeș a fost triplu laureat al Academiei de Științe din Paris și distins cu premiile Montyon și Breant. Din povestea pe care curatorul Adrian Majuru o conturează în jurul acestei mari personalități a culturii universale, aflăm că prin toată activitatea sa, desfășurată la Budapesta, iar ulterior, timp de patru decenii la București, Victor Babeș a creat mereu legături între cele două capitale, demonstrând că știința este universală și apolitică, menită să unească umaniatea. Când a părăsit Budapesta în favoarea Bucureștiului, oamenii de știință de acolo au simțit o mare pierdere pentru comunitatea științifică.

Cum a ajuns Victor Babeș om de știință? - aceasta e o întrebare la care poate nici nu ne-am gândi prea mult azi, întrucât poate rezulta aproape redundantă, însă un aspect foarte interesant pe care puțini îl cunosc legat de marele om de știință este că aspirația lui a fost de a deveni actor, iar calea medicinei a luat-o în urma unei tragedii instalate brusc în mijlocul familiei cu nouă copii - aceea că una dintre surori s-a îmbolnăvit și a murit foarte timpuriu.


Vă invităm în expoziția de la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea Ciuc, până pe 12 noiembrie, să descoperim și mai multe aspecte interesante legate de personalitatea marelui Victor Babeș, unde veți găsi documente inedite din patrimoniul Muzeului “Victor Babeș” din București, recomandări care îi atestă calitățile și aspecte legate de activitatea științifică și didactică.