O experiență senzorială despre suferința actuală a mărilor și oceanelor: Proiectul artistic “Ascultă Oceanul/Marea”

Proiectul de artă contemporană „Ascultă Oceanul/Marea”, conturat de artista Mihaela Lungu, în colaborare cu Radu Homiceanu (sound design) și Dromp (new media), se află în expunere în perioada 1-7 august, în spațiul Mini Cinema, parte din grădina Cinemascop a Festivalului EFORIE COLORAT, și ne propune o experiență imersivă care pune sub semnul întrebării tot ce credeam că știm despre ceea ce se întâmplă acum în apele planetei.

„Ne imaginăm adesea oceanul ca pe un paradis liniștit, neatins. Dar ce se află dincolo de această imagine idealizată? În realitate, adâncurile mării sunt un spațiu sonor tulburător, marcat de un haos invizibil și devastator: poluarea fonică subacvatică” – subliniază artista. Instalația propusă de Mihaela Lungu funcționează ca o oglindă care reflectă relația noastră dezechilibrată cu lumea acvatică – o relație în care nepăsarea, exploatarea și goana după resurse sacrifică echilibrul ecosistemelor marine.

Ideea proiectului a apărut în urma unui gest firesc sau dintr-o observație aparent banală: privind o scoică, artista s-a gândit la mitul universal potrivit căruia putem „auzi marea” dacă o apropiem de ureche. Și s-a întrebat: ce-ar fi dacă în loc de valuri, am auzi sunetele reale ale oceanului? Ce-ar fi dacă, în loc de o amintire liniștitoare, scoica ar reda strigătul disperat al vieții marine?

În timpul documentărilor, Mihaela Lungu a consultat biblioteca de sunete a Ocean Conservation Research și spune că a descoprit “sunetele unei lumi marine agresate”. Acest fapt a determinat-o să încerce să folosească aceste date în cadrul proiectului, ca un semnal de alarmă. În acest scop a început colaborarea cu Radu Homiceanu, pentru a crea o compilație sonoră: un mixaj de înregistrări reale ale vieții marine aflate în suferință și a sunetelor produse de om – de la rețele de comunicații acustice, sonare militare, foraje petroliere, până la zgomotul infernal al navelor comerciale.

Toate aceste sunete pot fi ascultate în expoziție prin scoici transformate în difuzoare alimentate cu baterii ecologice reîncărcabile la panouri solare. În jurul acestui nucleu sonor, artista a construit o instalație multimedia complexă.

Una dintre componentele expoziției este o videoproiecție interactivă realizată în colaborare cu artistul new media Dromp. Proiecția, conectată la un senzor de proximitate, reacționează la mișcarea vizitatorilor, astfel cu cât te apropii să asculți o scoică, cu atât apa din imagine devine mai agitată – o metaforă pentru dezechilibrul pe care îl generăm prin simpla noastră prezență.

Un alt element este structura tip cameră cu spoturi luminoase, conectate la sistemul audio, care pulsează în ritmul sunetelor. Intensitatea luminii crește până devine orbitoare, punând vizitatorul în pielea viețuitoarelor marine care navighează, vânează, comunică și migrează prin ecolocație. Acestea devin dezorientate de poluarea fonică, ceea ce duce la rătăciri, accidente și moarte.

Expoziția conține și o instalație de obiecte intitulată „Toy Beach Set”: un set de joacă pentru plajă, realizat din filament reciclat, printat 3D și finisat ulterior manual de artistă. Dar în locul formelor marine clasice (pești, stele de mare, caracatițe), găsim forme de deșeuri. Iar castelul de nisip se metamorfozează într-un Supermarket de nisip, aluzie la consumerism și poluarea cu plastic. Este o proiecție dintr-un viitor sumbru, în care plasticul a înlocuit fauna marină și a devenit prădătorul suprem al oceanului.

Dintr-o versiune anterioară a proiectului – prezentată în cadrul expoziției de grup EGOLOGIA la Romanian Creative Week 2024 – fac parte și două costume de baie conceptuale sub titlul „BEACHWEAR FOR NO(BODY)”. Costume albe, imprimate cu mesajul „404 – species not found”, simbolizând un viitor eșuat în care nici noi nu mai suntem acolo să ne bucurăm de mare.

Proiectul transmite un mesaj puternic. „Ascultă Oceanul/Marea” este un apel – vizual, sonor, senzorial – de a recunoaște, asculta, simți și combate suferința invizibilă a adâncurilor.

//

EN

A Sensory Experience of the Suffering of the Seas and Oceans: The Art Project “Listen to the Ocean/Sea”

The contemporary art project “Listen to the Ocean/Sea”, conceived by artist Mihaela Lungu in collaboration with Radu Homiceanu (sound design) and Dromp (new media), is on display from August 1–7 at the Mini Cinema space, part of the Cinemascop Garden at the EFORIE COLORAT Festival. The project invites us into an immersive experience that challenges everything we thought we knew about what is currently happening in the waters of our planet.

We often imagine the ocean as a quiet, untouched paradise. But what lies beyond this idealized image?

In reality, the depths of the sea are a disturbing soundscape, marked by an invisible and devastating chaos: underwater noise pollution. Mihaela Lungu’s installation functions as a mirror reflecting our unbalanced relationship with the aquatic world – a relationship defined by indifference, exploitation, and the relentless pursuit of resources, at the expense of marine ecosystems.

The idea for the project emerged from a simple, almost mundane observation: while looking at a seashell, the artist recalled the universal myth that one can “hear the sea” by bringing a shell to the ear. She asked herself: what if, instead of waves, we could hear the ocean’s real sounds? What if, instead of a soothing memory, the shell transmitted the desperate cry of marine life?

During her research, Mihaela Lungu consulted the Ocean Conservation Research sound library and discovered what she calls “the sounds of an assaulted marine world.” This led her to incorporate those audio materials into the project, as a warning signal. She began collaborating with Radu Homiceanu to create a sound composition: a mix of real recordings of distressed marine life and human-made sounds – from acoustic communication networks, military sonar, oil drilling, to the infernal noise of commercial shipping vessels.

All these sounds can be heard in the exhibition through shells transformed into speakers, powered by eco-friendly, solar-charged batteries. Around this sound core, the artist has built a complex multimedia installation.

One of the key components of the exhibition is an interactive video projection, developed in collaboration with new media artist Dromp. The projection, connected to a proximity sensor, reacts to the visitor’s movements: the closer you get to a shell to listen, the more agitated the water in the image becomes – a metaphor for the imbalance we create through our mere presence.

Another element is a light installation resembling a chamber structure with spotlights connected to the audio system, pulsating in sync with the sound. The light intensity increases until it becomes blinding, placing the visitor in the shoes of marine creatures that navigate, hunt, communicate, and migrate through echolocation. These animals become disoriented by noise pollution, which leads to disorientation, accidents, and death.

The exhibition also includes an object-based installation titled “Toy Beach Set”: a beach playset made from recycled filament, 3D-printed and hand-finished by the artist. But instead of classic marine shapes (fish, starfish, octopuses), it features waste forms. The traditional sandcastle transforms into a “Sand Supermarket”, alluding to consumerism and plastic pollution – a projection of a dark future where plastic has replaced marine fauna and become the ocean’s ultimate predator.

From a previous version of the project – presented in the group show EGOLOGIA at Romanian Creative Week 2024 – two conceptual swimsuits are also included under the title “BEACHWEAR FOR NO(BODY)”. These white swimsuits are printed with the message “404 – species not found”, symbolizing a failed future in which not even we are there anymore to enjoy the sea.

“Listen to the Ocean/Sea” is a visual, sonic, and sensory call to recognize, hear, feel, and fight the invisible suffering of the deep.

 

Cosmina Marcela OLTEAN

Foto, Mihaela LUNGU

 

 

Un gând - un desen: Metafora copacului

Lucrând la desen, se contura gândul: <<Trunchiul e baza, pe când ramurile sunt ceea ce ar putea fi. Suntem un cumul de riscuri asumate, de ocazii ratate și de scenarii posibile. Trunchiul e limitarea și locul acumulărilor. Ramurile sunt direcții, posibilități, potențial. Dar posibilitățile nu sunt infinite... căci răspunsul nostru în fața lor sunt întotdeauna dictate de trunchi.>>

Multe dintre gândurile mele au luat, în timp, în desen, forma copacului. Poate pentru că un copac pare mereu în echilibru între ce e și ce ar putea deveni. Rădăcinile-i sunt invizibile, dar esențiale. Trunchiul poartă urmele trecerii, ale transformărilor, anotimpurilor și rănilor care nu mai sângerează. Ramurile, în schimb, îndrăznesc. Se întind, caută să se extindă, să ajungă puțin câte puțin mai departe. Poate de aceea, când gândesc vizual, cumva mă întorc mereu aici – la copacul-metaforă. Se întâmplă din totdeauna.

Trunchiul e baza, ramurile sunt ceea ce ar putea fi.

Trunchiul – lumea noastră interioară e făcută din tot ce am trăit și din tot ce n-am avut curajul să trăim. El nu e doar o coloană de sprijin, ci și o barieră tăcută. De aici pornesc ramurile – deciziile, dorințele, planurile – dar niciuna nu poate ignora ce a fost deja înscris acolo, în interior.

Trunchiul e limitarea și locul acumulărilor.

E solid, dar nu întotdeauna flexibil. Poate duce mult, dar nu știi pentru cât timp. Uneori, e nevoie să ne recunoaștem trunchiul, să-i cunoaștem textura, nodurile, fisurile, pentru a înțelege de ce anumite ramuri cresc și altele se frâng înainte să se dezvolte. Trunchiul e locul acumulărilor, al întâmplărilor trecute, al alegerilor conștiente, dar și al celor dictate de împrejurări. E limita noastră și, totodată, structura de rezistență. În el se adună fricile, credințele, rănile și momentele de curaj care ne-au format. Toate prin câte am trecut, toate au lăsat o urmă acolo. El ne ține în picioare, dar tot el decide – uneori în tăcere – ce căi vom mai apuca.

Ramurile sunt direcții, posibilități, potențial.

Fiecare alegere este o ramificație. Puține devin ramuri mari, cu stabilitate și cu puterea de o proiecta o umbră. Posibilitățile nu sunt infinite, nu pentru că lumea nu ni le-ar oferi sau pentru că nu ne-am strădui să le construim, ci pentru că răspunsurile noastre în fața lor sunt mereu dictate de ceea ce suntem – de acel trunchi cu formă unică și cu un trecut nuanțat.

Ramurile sunt toate scenariile posibile: gânduri, intenții, încercări și mai ales aspirații. Sunt spațiul în care ne întindem spre viitor, fiecare ramură fiind o ipoteză. Dar ar părea că niciuna nu pornește la întâmplare.

Poate că înțelepciunea stă în tensiunea dintre trunchi și ramuri. Între ce ne susține și ce ne atrage. Între stabilitate și vis. Între ceea ce este și ceea ce ar putea fi. Prin această imagine, vorbesc despre relația fragilă dintre potențial și limitare, dintre vis și construcție interioară. Ilustrația nu e o simplă reprezentare, ci un portret în cod vizual al felului în care simt, gândesc și caut să cresc.

Copacul e gând, emoție și autoportret. Nu e static, nici în echilibru deplin, dar e ușor fluid.

(3 August 2025)

Interviews for People & Paintings Gallery (IV) / Meet the Artist: Alla Kosteletskaya - Inner Revelations and Emotional Landscapes

 Belarusian artist Alla Kosteleckaya channels her introspections into powerful imagery that encourages mindful observation and deep thought. Through her works, Alla offers glimpses into her inner landscape, engaging the viewer in a journey of reflection and awakening.

In this interview, she shares personal insights, including how a powerful life event sparked her artistic journey. We invite you to discover her story.

Cosmina / PPG: Before we dive in, tell us a few things about yourself.

My name is Alla Kosteletskaya. I was born in 1963 in Belarus. I live and work in Minsk.

I was 55 years old when I simply trusted the inner calling and immersed myself in the creative process. I work intuitively, trusting my inner sense of harmony. The creative process captivates me and fills me with peace and joy. My works are messages for those who contemplate eternity.

How did your artistic story begin?

Alla: I started painting after the tragic death of my son. It was then that I accidentally picked up a brush and it awakened the desire to express on canvas what I was feeling. My first paintings helped me to free myself from pain, to feel the taste of life again, to accept what had happened. Since then, creativity has become a part of my life and has filled it with many new colors and shades.

 I like to try different techniques, experiment, create three-dimensional paintings, use texture paste, gold leaf, gold and silver paints. I intuitively feel what I want to “talk” about and it is during work that the meanings of what is happening are revealed to me and everything falls into place.

How do you think art can be defined?

Alla: For me, it is a way of speaking, a process that captivates, fascinates and fills me.

How would you describe your style and what are your favorite themes?

Alla: My style is best described as intuitive abstraction, a combination of random lines, shades, textures. When I start a new work, I never know what the end result will be. An emotion or thought that captures me becomes a signal to start working. I throw onto the canvas what is only just forming into a visual image, and then slowly and calmly, enjoying the process, I bring the composition to completion and reveal its meaning.

My abstract landscapes hide worlds that can be discovered and explored, stars and galaxies attract the eye and help to think about the eternal, female images combine the material and spiritual laws of existence.

Where do you find inspiration?

Alla: Nature, solitude, good books, music. I love evening walks: watching sunsets and gazing at the starry night sky. I am interested in learning the spiritual laws of the world order, I am interested in people and much more. Perhaps all this is a source of inspiration for me.

Do you resonate with a certain artist from art history?

Alla: I don't associate myself with any particular artist. But when I read biographies of artists, listen to interviews or look at works of art, I feel their experiences, emotions and understand that despite the times, geography and level of skill, we are united by an irrepressible desire to create. And at such moments, I associate myself with all the artists of the world.

What are the most important moments in your artistic career?

Alla: The first two years I painted for myself. When there were a lot of paintings, I decided to exhibit them in an online gallery. Selling my first painting gave me confidence.

Since 2021 I have been actively participating in exhibitions: Minsk, Moscow, St. Petersburg, Budapest, Parma, Ankara, and Beijing are among the cities where my works have been exhibited. I have also received several awards for my participation in exhibitions and art competitions.

I am a member of the Professional Union of Artists of Russia, the Italian Independent Art Association EOS Laboratorio delle Arti, and the Eurasian Art Union. My works can be found in private collections in Belarus, Russia, Europe, and the USA.

Where do you think your art will lead you next?

Alla: I usually don't look far into the future. I just take small steps in the right direction every day and enter the doors that open for me.

On August 20, 2025, my personal exhibition "Source from the Void" will open in Minsk at the Republican Theater of Belarusian Drama. This will be a story of 35 paintings with original texts.

This year, I created my first NFT collection and have already minted it on the OpenSea platform. The collection is based on 65 abstractions created with watercolors on paper, each one is unique and will remain in a single copy. I plan to launch a small advertising campaign to promote it in the near future.

I also want to have time to create two works this year to participate in OpenCols for exhibitions in which I plan to take part - I already know what I will "talk" about.

There are a couple more creative ideas that I would like to implement before the end of the year, but this will happen as time allows.

What is next in your artistic practice?

Alla: We have been living outside the city for the second year now – and I like this more relaxed pace of life. At the same time, I am constantly learning something, experimenting, setting myself new tasks. I want to find a balance between calmness and the desire to move forward.

I will continue to create at a pace that is comfortable for me. I will create a new NFT collection without haste and fuss. I will live and enjoy every moment of life. And so it shall be.

Thank you very much, Alla! We invite you all to join us starting Monday, to discover each work displayed in her Solo Exhibition "State of the Soul".

An interview by Cosmina-Marcela Oltean,

PPG media moderator & art writer